ANCOM: Comercianții pot vinde numai produse electrice sau electronice marcate cu însemnul CE. În caz contrar, riscă amenzi de până la 50.000 de lei
Operatorii economici pot comercializa produse electrice sau electronice numai dacă acestea sunt marcate cu însemnul CE și conțin informații despre producător, importator și comerciant, a anunțat, joi, printr-un comunicat de presă, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). În caz contrar, aceștia ar putea primi amenzi cuprinse între 500 de lei și 50.000 de lei.
Potrivit sursei citate, începând cu data de 22 noiembrie 2016, a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 740/2016 privind punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor, care transpune în legislația românească noile prevederi europene în domeniu. Aceasta stabilește noi reguli pentru operatorii economici implicați în lanțul de aprovizionare ori de distribuție al acestor echipamente, definind într-un mod mai clar obligațiile ce revin producătorului, reprezentantului autorizat al acestuia, importatorului și distribuitorului.
În categoria echipamentelor radio se încadrează, printre altele, stațiile de radiocomunicații de orice tip, module ori părți dintr-un echipament ce emit într-o anumită bandă de frecvențe radio, routere wireless, precum și receptoare de radiodifuziune și televiziune sau echipamente de localizare a poziției geografice (GPS).
„În contextul evoluției tehnologice rapide, a fost nevoie de o adaptare legislativă care să asigure utilizarea eficientă a frecvențelor radio, interoperabilitatea cu alte echipamente radio prin intermediul rețelelor, precum și conectarea cu interfețe radio standardizate la nivel european. Prin Hotărârea adoptată se stabilesc cerințele esențiale ce trebuie respectate de orice echipament radio produs, introdus pe piață sau pus la dispoziție pe piață, condițiile care trebuie respectate de către organismele ce efectuează evaluări a conformității produselor, precum și măsuri privind cadrul de supraveghere și control efectiv al pieței echipamentelor radio. Suplimentar față de cerințele esențiale, noul cadru legislativ prevede norme cu privire la aplicarea marcajului CE, cerințe cu privire la identificarea trasabilității echipamentelor radio (de către cine au fost produse, cine le comercializează etc.)”, se notează în comunicatul citat.
Documentul legislativ clarifică obligațiile operatorilor economici — producător, reprezentant autorizat al acestuia, importator și distribuitor, dar și a utilizatorilor echipamentelor radio, precum și a operatorilor stațiilor de radiocomunicații, iar nerespectarea prevederilor acestui act normativ se sancționează de către organismele abilitate cu amenzi cuprinse între 500 de lei și 50.000 de lei.
Conform actului normativ, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) este desemnat ca autoritate națională de notificare responsabilă pentru evaluarea și notificarea organismelor de evaluare a conformității și de monitorizare a acestora.
De asemenea, ANCOM și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) sunt instituțiile care au responsabilitatea aplicării legislației în vigoare din domeniul echipamentelor radio și activităților de supraveghere și control a pieței echipamentelor radio.
Hotărârea Guvernului nr. 740/2016 transpune în legislația națională Directivele Parlamentului European și ale Consiliului European din 16 aprilie 2014 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor radio.
sursa: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
