ANAF pune condiții pentru scutirea bisericii de la plata impozitului pe profit. Agenții Fiscului vor verifica modul în care acestea sunt îndeplinite
Agenția Națională de Administrare Fiscală va verifica dacă bisericile îndeplinesc anumite condiții pentru a putea beneficia, în continuare, de scutirea acestora de la plata impozitului pe profit. Respectivele modificări au fost aduse recent Codului Fiscal, acestea fiind supuse dezbaterii publice săptămâna trecută.
Potrivit proiectului de act normativ, care va fi adoptat cel mai probabil în prima şedinţă de Guvern, unitatea locală de cult reprezintă unitatea cu personalitate juridică, parte componentă a structurii organizatorice locale a unui cult religios, potrivit legii şi statutelor/codurilor canonice proprii, care obţine venituri, în conformitate cu legea de organizare şi funcţionare, şi conduce contabilitate în partidă simplă, în conformitate cu reglementările contabile aplicabile.
Aceste unităţi de cult, aşa cum sunt ele definite mai sus, vor fi scutite de plata impozitului pe profit, prin introducerea unei noi litere – k) la alineatul 2) al articolului 13 care prevede că „nu intră sub incidenţa prezentului titlu (categoriile de contribuabili obligate să plătească impozit pe profit – n. red.) următoarele persoane juridice române: unitatea locală de cult, definită potrivit art. 7 pct. 48, în măsura în care veniturile obţinute sunt utilizate, în anul curent şi/sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţii de cult, pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată”.
Altfel spus, dacă biserica va folosi toate fondurile pe care le obţine de la enoriaşi, şi nu numai, pentru întreţinerea bisericii sau efectuarea unor lucrări de construcţie, de reparaţie sau consolidare, sau pentru învăţământ ori oferirea unor servicii de asistenţă socială nu va mai fi obligată la plata impozitului pe profit.
Bisericile şi alte unităţi pentru care se acordă deduceri fiscale vor fi înregistrate într-un registru al ANAF, care va fi afişat pe site-ul său, înscrierea fiind făcută doar dacă bisericile şi alte entităţi respectă, cumulativ, următoarele condiţii:
a) desfăşoară activitate în domeniul pentru care a fost constituită, pe baza declaraţiei pe propria răspundere;
b) şi-a îndeplinit toate obligaţiile fiscale declarative prevăzute de lege;
c) nu are obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, mai vechi de 90 de zile;
d) a depus situaţiile financiare anuale, prevăzute de lege;
e) nu a fost declarată inactivă, potrivit art. 92 din Codul de procedură fiscală.
„Unităţile locale de cult prevăzute la art. 13 alin. (2) lit. l) nu au obligaţia îndeplinirii condiţiei prevăzute de lit. b), în ceea ce priveşte declaraţia anuală de impozit pe profit”, se mai arată în proiectul de modificare a Codului Fiscal.
sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]