Amenzi usturătoare pentru românii care nu-și curăță ambrozia de pe terenuri: Cine este exceptat de la sancțiuni
Amenzi usturătoare pentru românii care nu-și curăță ambrozia de pe terenuri: Cine este exceptat de la sancțiuni
Proprietarii pe terenurile cărora creşte ambrozia ar trebui să fie anul acesta ceva mai prudenţi şi să stârpească din timp planta alergenă, altfel riscă amenzi din partea autorităților de până la 5.000 de lei. Amenzile pentru persoanele juridice pot ajunge până la 20.000 de lei.
Vremea caldă aduce cu ea nu numai bucuria de a petrece timp în natură, ci şi amenzi. Mai mult, sancţiunile s-au mărit în cazul românilor proprietari şi care nu respectă această lege, iar acum este perioada în care încep „inspecţiile”.
A început sezonul alergiilor, iar românii proprietari de terenuri riscă acum amenzi considerabile dacă nu le curăţă de ambrozie, plantă care provoacă alergii multor persoane.
Majoritatea celor cu această problemă de sănătate sunt în alertă maximă, atunci când polenul de la ambrozie începe să se răspândească prin aer.
Ceea ce însă unii ignoră este dezvoltarea, începând cu luna august, a unui nou tip de alergen, la fel de puternic ca polenul de primăvară.
Ambrozia este un soi de plantă care înfloreşte în august-septembrie, polenul ei fiind responsabil de apariţia problemelor alergice, începând cu luna august şi mergând până în octombrie şi chiar noiembrie.
Lunile august, septembrie şi octombrie sunt un calvar pentru foarte mulţi români. E poate cea mai grea perioadă din an pentru cei alergici la ambrozie. Toamna este sezonul în care produce polen în cantităţi sufocante.
Cum recunoşti ambrozia
Jumătate de milion de români trec printr-un chin care pare fără sfârşit în această perioadă. Şi, deşi e o problemă arhicunoscută, proprietarii terenurilor pe care creşte ambrozia rareori fac efortul de a o distruge.
Cunoscută şi sub denumirea de „febra fânului”, alergia la ambrozie este determinată de polenul unei buruieni denumite Ambrosia artemisiifolia, care se elimină în aer.
Alergia este determinată de polenul bogat în fragmente alergizante care se răspândesc cu ajutorul vântului.
Polenul provenit de la ambrozie este foarte periculos pentru că se împrăştie pe o rază de sute de kilometri, spun medicii.
Numărul de cazuri de alergie la ambrozie crește de la an la an, iar buruiana s-a înmulţit periculos pe terenurile abandonate de proprietari. Sunt peste 800 de astfel de zone ţară.
Legea care combate ambrozia şi amenzile date românilor
Pentru că alergia la ambrozie a devenit o problemă de sănătate publică, în 2018 autoritățile au dat o lege prin care obligă proprietarii de terenuri intravilane sau extravilane să desfășoare periodic lucrări de prevenire, combatere și distrugere a ambroziei.
În primă fază, în luna mai a fiecărui an, aceste comisii trebuie identifice terenurile pe care creşte ambrozia, să centralizeze aceste date şi să le trimită către prefecturi.
Cei care nu se conformează primesc, în primă fază (perioada 1-15 iulie), avertismente. Apoi, în perioada 16 iulie – 31 octombrie, se trece la amenzi.
Persoanele fizice pot fi sancționate cu sume cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei, iar cele juridice cu sume cuprinse între 10.000 și 20.000 de lei.
Singurii care nu vor fi sancţionaţi vor fi bătrânii sau cei care suferă de o boală şi nu au posibilitatea să-şi cureţe terenurile de ambrozie. Pentru ei, vor face această activitate primăriile, conform antena3.ro.
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Semnal de alarmă tras de polițiști cu privire la un fenomen de pe TikTok devenit tot mai popular printre adolescenți: „Nu trebuie să-și riște viața”
Semnal de alarmă tras de polițiști cu privire la un fenomen de pe TikTok devenit tot mai popular printre adolescenți: „Nu trebuie să-și riște viața” O activitate devenită tot mai populară în rândul adolescenților îi determină pe polițiști să tragă un semnal de alarmă, la începutul noului an școlar, în contextul riscurilor la care aceștia […]
Atenție, elevi și studenți! Adeverința de studii, obligatorie pentru pensia de urmaș și în 2026
Atenție, elevi și studenți! Adeverința de studii, obligatorie pentru pensia de urmaș și în 2026: Precizări oficiale „Ești elev sau student și beneficiezi de pensie de urmaș? Nu uita să depui adeverința care dovedește continuarea studiilor!”, au atras atenția, marți, 8 septembrie 2026, reprezentanții Casei Județene de Pensii Alba. „Potrivit Legii nr. 360/2023 privind sistemul […]
9 septembrie 2026 | Cod Galben de caniculă în Alba și alte județe din România: Temperaturi de până la 35 de grade
Cod Galben de caniculă în Alba și alte județe din România: Temperaturi de până la 35 de grade Județul Alba și alte județe din România vor fi miercuri, 9 septembrie 2026, sub incidența unei atenționări meteo Cod Galben de caniculă. ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Interval de valabilitate: 9 septembrie, ora 12 – 9 septembrie, ora […]