Curier Județean

Amenzi în valoare de peste 7.000 de lei pentru 143 de persoane din Alba care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară

Ioana Oprean

Publicat

în

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.  În ultimele 24 de ore au fost depistate 143 de persoane care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară.

Petrecerea Divorțaților

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, restaurante, terase, spații publice dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activitățile desfășurate au participat 154 de polițiști, polițiști locali, jandarmi, lucrători ISU, ITM, DSVSA precum și reprezentanți de la Protecția Consumatorului, Ministerului Sănătății și autorității publice locale.

În cadrul acțiunilor de control au fost verificate 94 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 116 mijloace de transport, din care 56 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.221 de persoane.

Echipele de control au depistat 143 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 7.250 de lei.

Au fost organizate acțiuni punctuale, la care au fost folosite efective suplimentare.

De exemplu, la Aiud, a fost organizată o acțiune cu efective suplimentare, pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Au fost legitimate 52 de persoane și au fost aplicate 18 amenzi pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020.

La Alba Iulia polițiștii au verificat 45 de mijloace de transport în comun, au legitimat 105 persoane și au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020, unor persoane care nu au folosit masca de protecție sanitară.

La Sebeș au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020.

Acțiunile de verificare a modului de respectare a regulilor privind prevenirea răspândirii noului coronovirus vor continua, iar în cazul în care vor fi constatate abateri, vor fi luate măsuri.

Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție sanitară și să nu se expună la riscuri.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Un drapel uriaș de 42 de metri pătrați va putea fi văzut pe Catedrala Încoronării din Alba Iulia de 1 Decembrie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Un drapel uriaș de 42 de metri pătrați va putea fi văzut pe Catedrala Încoronării din Alba Iulia de 1 Decembrie 2026 Pregătirile de la Alba Iulia pentru 1 Decembrie 2026 continuă și la capitolul steaguri. Palatul Principilor a realizat frecent o achiziție directă intitulată „Servicii realizare steaguri 1 Decembrie“. Cea mai spectaculoasă piesă din […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | La Colegiul Militar din Alba Iulia, Magia Disney coboară pe scena Balului Bobocilor 2026! 14 boboci luptă pentru coroană: Când se vor alege laureații

Lucian Dărămuș

Publicat

în

La Colegiul Militar din Alba Iulia, Magia Disney coboară pe scena Balului Bobocilor 2026! 14 boboci luptă pentru coroană: Când se vor alege laureații Șapte perechi de boboci, probe captivante și momente artistice inspirate din universul Disney – toate promit o seară de poveste la Balul Bobocilor 2026 al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba […]

Citește mai mult

Curier Județean

Victorie în primă instanță pentru Consiliul Local Alba Iulia în disputa cu STP privind reorganizarea transportului public: Ce a decis Tribunalul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Victorie în primă instanță pentru Consiliul Local Alba Iulia în disputa cu STP privind reorganizarea transportului public: Ce a decis Tribunalul Alba Un litigiu important pentru viitorul transportului public din Alba Iulia s-a încheiat, în primă instanță, cu o soluție favorabilă administrației locale. Tribunalul Alba a respins, joi, 11 noiembrie 2026 ca neîntemeiată, cererea de […]

Citește mai mult