Amenzi în valoare de 280.430 de lei aplicate de polițiștii din Alba pentru abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice, în perioada 6-12 august 2018
Poliţiştii din Alba au depistat, săptămâna trecută, 732 de conducători auto ce au depășit limita legală de viteză. Faţă de 4 dintre aceştia, complementar sancţiunii, a fost luată măsura suspendării permisului de conducere pentru că au depășit limita legală cu peste 50 de kilometri/oră.
În perioada 6 – 12 august 2018, poliţiştii rutieri din Alba au aplicat 732 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea regimului legal de viteză. Acţiunea a făcut parte din calendarul campaniei „SPEED” al poliţiilor rutiere europene TISPOL şi a avut drept scop reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regulilor rutiere privind viteza.
Alţi 235 de participanţi la trafic au fost sancționați pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 280.430 lei.
Faţă de 4 conducători auto, complementar sancţiunii, a fost luată măsura suspendării permisului de conducere, ca urmare a faptului că au fost depistaţi circulând cu o viteză mai mare de 50 de kilometri/oră decât limita maximă admisă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
