Amenzi în valoare de 2.000 de lei pentru 188 de persoane din Alba care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară
Inspectoratul de Poliție Județean Alba continuă activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost depistate 188 de persoane care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară.
În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, restaurante, terase, spații publice dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
La activitățile desfășurate au participat 151 de polițiști, polițiști locali, jandarmi precum și reprezentanți de la Protecția Consumatorului, Ministerului Sănătății și autorității publice locale.
În cadrul acțiunilor de control au fost verificate 113 societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 127 mijloace de transport, din care 55 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.366 de persoane.
Echipele de control au depistat 188 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 2.000 de lei.
Au fost organizate 11 acțiuni punctuale, la care au fost folosite efective suplimentare.
De exemplu, la Alba Iulia, a fost organizată o acțiune cu efective suplimentare, pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Au fost legitimate 222 de persoane și au fost aplicate 69 de amenzi pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020.
La Aiud polițiștii au legitimat 39 de persoane și au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020, unor persoane care nu au folosit masca de protecție sanitară.
La Cugir au fost identificate si sancționate, conform Legii 55/2020, 19 persoane care nu au folosit masca de protecție sanitară.
Acțiunile de verificare a modului de respectare a regulilor privind prevenirea răspândirii noului coronovirus vor continua, iar în cazul în care vor fi constatate abateri, vor fi luate măsuri.
Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție sanitară și să nu se expună la riscuri.
Stimați cetățeni, este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.
Mulțumim tuturor celor care înțeleg că sănătatea este cea mai importantă și respectă regulile de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale
DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale În legătură cu articolul publicat în data de 13 noiembrie 2026 privind plata serviciilor hoteliere pentru mama unui copil internat, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia formulează următoarele precizări, necesare pentru informarea corectă a publicului. Înțelegem îngrijorarea oricărui […]
13 noiembrie 2026 | Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș
Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș Prețurile carburanților au înregistrat o scădere în ultima lună, potrivit datelor Peco Online. Vineri, 13 noiembrie 2026, un litru de benzină costă cel puțin 9,59 lei în marile orașe din România, în timp ce prețul motorinei pornește […]
Video | Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune
Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune la Spitalul Municipal Blaj. Noua aparatură permite realizarea unor proceduri de înaltă […]
