Actualitate

Amenzi de aproape 100.000 de lei aplicate de poliţiştii rutieri din Alba într-o singură zi

Bogdan Presecan

Publicat

în

În data de 11 martie, între orele 07 00 – 20 00, poliţiştii rutieri din Alba au organizat pe principalele artere rutiere ale judeţului, o acţiune ce a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere şi verificarea legalității transportului rutier public de mărfuri.

Petrecerea Divorțaților

Cu ocazia acestei acţiuni au fost aplicate un număr total de 61 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 94.850 lei, din care 56 în baza OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 5 la O.G. 37 /2007 privind respectarea timpilor de conducere şi de odihnă, de către conducătorii autovehiculelor de marfă şi persoane.

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult