Amenzi de 15.000 de lei, în zona Arieșeni- Vârtop, pentru 3 persoane care au intrat cu mijloace motorizate pe suprafața ariilor naturale protejate
Trei persoane au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 15.000 de lei, în zona Arieșeni- Vârtop, de către Administrația Parcului Natural Apuseni, în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba, pentru că au intrat cu mijloace motorizate pe suprafața ariilor naturale protejate.
Administrația Parcului Natural Apuseni, în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba desfășoară acțiuni de informare/prevenire a persoanelor fizice/juridice privind accesul cu mijloace motorizate în afara drumurilor publice pe suprafața ariilor naturale protejate administrate.
Ca urmare a patrulei din data de 27.12.2020, în zona Arieșeni- Vârtop au fost aplicate 3 sancțiuni, iar totalul amenzilor aplicate a fost de 15000 lei.
Sancțiunile au fost aplicate persoanelor care nu au respectat prevederile legale privind accesul cu mijloace motorizate în afara drumurilor publice pe suprafața ariilor naturale protejate, cu toate ca au fost informate in prealabil prin diferite mijloace cu privire la obligația respectării acestor restricții.
„Dacă sunteți interesați de protejarea Parcului Natural Apuseni și a ariilor naturale protejate cu care se suprapune si sunteti martorii unor activitati desfășurate pe suprafața acestora care contravin normelor legale, apreciem si suntem recunoscatori oricarei persoane care ne poate oferi informatii relevante in timp util pentru stoparea sau prevenirea unor astfel de fapte. Aceste informatii pot fi oferite utilizand datele noastre de contact.
Administrația Parcului Natural Apuseni încurajează și sprijina turismul responsabil și dezvoltarea durabilă a comunităților locale”, au scris reprezentanții Parcului Natural Apuseni pe facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Bianca-Maria Grosu, performanță remarcabilă la olimpiada de limba spaniolă: Eleva din Sebeș, locul I la etapa națională
Bianca-Maria Grosu, performanță remarcabilă la olimpiada de limba spaniolă: Eleva din Sebeș, locul I la etapa națională Bianca-Maria Grosu, elevă a Colegiului Național ”Lucian Blaga” din Sebeș, a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de Limba Spaniolă. Citește și: EDUARD PIȚU, elevul-minune din Alba Iulia, primul și singurul din județ care a reușit să obțină […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare