Amenda pentru cei care nu poartă mască: Cum o stabilesc polițiștii și în ce condiții poți fii sancționat cu 2500 lei
Începând de luni, 18 mai 2020, amenda pentru cei care nu poartă mască de protecție este cuprinsă între 500 lei şi 2.500 lei. Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, Dumitru Coarnă, a explicat cum vor decide agenții limita amenzii.
Poliţistul apreciază dacă aplică minimul sau maximul sancţiunii în funcţie de comportamentul cetățenilor.
„Dacă omul vine şi spune: <Am greşit, nu mai fac, e pentru prima oară>, înseamnă circumstanţe atenunate”, spune Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor.
Diferenţa între minim şi maxim este mare, însă agenţii vor aprecia sancţiunea în funcţie de comportamentul nostru.
„El ce face ca să stabilească? Se uită la contravenient: e în vârstă, nu are antecedente, a avut un comportament corect, recunoaşte fapta. Când discut cu el aceste lucruri şi analizez, de ce să-i dau omului 2.500 lei, îi dau minimul, 500 lei”, a declarat, pentru Mediafax, Dumitru Coarnă.
Dacă facem scandal, nu recunoaştem că am greşit, nu ne legitimăm – înseamnă circumstanţe agravante şi putem fi amendați cu 2.500 lei, adică maximul prevăzut de lege.
„Dacă omul vine şi spune: „Am greşit, nu mai fac, e pentru prima oară” înseamnă circumstanţe atenunate şi poliţistul poate să-mi aplice chiar avertisment. Atenţie mare, poliţistul poate să aplice şi avertisment conform OG 2/2001”, a mai explicat Coarnă.
Trebuie menţionat că în 15 zile de la comunicarea procesului verbal corespunzător se poate plăti jumătate din amendă.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]