Ştirea zilei

AMENDĂ de un miliard vechi pentru noii gunoieri, RER Vest – RETIM, dacă continuă să nu își facă treaba: „Am putea să amendăm Primăria, dar de ce să plătească tot cetățeanul?”

Ioana Oprean

Publicat

în

AMENDĂ de un miliard vechi pentru noii gunoieri, RER Vest – RETIM, dacă continuă să nu își facă treaba: „Am putea să amendăm Primăria, dar de ce să plătească tot cetățeanul?”

Cu subiect și predicat modul în care gunoaiele sunt ridicate din fața blocului ori curții noastre, în județul Alba, este parte din viața noastră cotidiană, iar atunci când serviciul asumat de către prestator este dus la „bun sfârșit” cu stângăcie nu poate să fie o laudă sub nici o formă, iar cetățenii ce plătesc, în urma unui contract asumat bilateral nu ar trebui să cadă „victimă” nicicând a unei asocieri a firmelor de casă PNL.

Petrecerea Divorțaților

Citește și: Dacă RER VEST nu vine la albaiulieni, albaiulienii merg la RER VEST: Soluția gasită de mai mulți cetățeni în CRIZA GUNOAIELOR

La cel mai mare tarif din Regiunea Centru a României, RER Vest – RETIM, se „joacă” cu răbdarea oamenilor, a cetățenilor, implicit a insituțiilor ce sunt abilitate să îi „taxeze”, iar în cazul acestora salariile nu sunt plătite pe degeaba, fiindcă Garda Națională de Mediu Alba se află în aceste momente în controale, ce-i drept cu doar două echipe a câte doi, fiindcă așa este organigrama și posibilitate, dictată „de sus”.

Șeful Gărzii de Mediu spune că nu are rost să amendăm primării, iar dacă cetățeniilor li se pare că s-a acționat cu întârziere ea are un motiv întemeiat: ” Noi vrem să aplicăm sancțiuni prestatorului, nu primăriilor, nu omului de rând, fiindcă dacă am aplica sancțiuni primăriilor tot omul de rând are să plătească. Legislația este firavă, poți oricând să te trezești cu procese contra instituției, ce ar crea o situație în care o să devenim mai puțin operativi. O să aplicăm o „înțelegere” onestă: Dacă nu îți faci treaba plătești maximul de 100.000 lei, o să acordăm nițel timp fiindcă au început  în 1 Decembrie, cu întârziere, dar cert este că nu o să iertăm, suntem cu ochii pe ei să respecte legea și cetățeanul.”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Rafila Stoenescu, 100 de ani de viață și istorie: Centenara din Vinerea păstrează vie moștenirea unui neam de seamă

Ioana Oprean

Publicat

în

Rafila Stoenescu, 100 de ani de viață și istorie: Centenara din Vinerea păstrează vie moștenirea unui neam de seamă Localnicii din Vinerea și reprezentanți din orașul Cugir au îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a aduce un profund omagiu unei personalități remarcabile: doamna Rafila Stoenescu, care a atins venerabila și rar întâlnita bornă de 100 de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Patru copii, exploatați la cerșit până aproape de miezul nopții la Alba Iulia! Doi bărbați, arestați pentru trafic de minori

Ioana Oprean

Publicat

în

Patru copii, exploatați la cerșit până aproape de miezul nopții la Alba Iulia! Doi bărbați, arestați pentru trafic de minori Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Diguri și consolidări pe zeci de kilometri pe râul Arieș: În ce stadiu este proiectul amplu de protecție împotriva inundațiilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Diguri și consolidări pe zeci de kilometri pe râul Arieș: În ce stadiu este proiectul amplu de protecție împotriva inundațiilor Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat decizia etapei de încadrare pentru lucrările de apărare împotriva inundațiilor din bazinul Arieșului. Publicul poate trimite observații până pe 30 octombrie 2026. Lucrările urmăresc consolidarea malurilor, igienizarea albiei […]

Citește mai mult