Curier Județean

AMENDĂ de 2.000 lei pentru un tânăr din Cetatea de Baltă care a plecat din CARANTINĂ: Alte 155 persoane, sancționate pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid

Ioana Oprean

Publicat

în

Activitățile Inspectoratului de Poliție Județean Alba continuă, în vederea verificării modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Petrecerea Divorțaților

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 256 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Au fost controlate 91 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 102 de mijloace de transport, din care 43 de mijloace de transport în comun.

Au fost legitimate 2.050 de persoane și au fost făcute verificări la 73 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.

Echipele de control au depistat și sancționat 155 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, o persoană care nu au respectat măsurile privind carantinarea și 6 care nu au respectat restricțiile de deplasare.

De exemplu, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei l-au depistat pe un tânăr, de 19 de ani, din comuna Cetatea de Baltă, care nu au respectat măsura carantinării și a părăsit locația unde ar fi trebuit să se afle pentru următoarele două săptămâni, ca urmare a faptului că s-a întors din Germania.

Tânărul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform prevederilor art. 65 din Legea 55/2020.

Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult

Curier Județean

15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]

Citește mai mult