Ştirea zilei

Alexandru Rafila: După 15 mai putem relaxa măsurile, dar nu la fel pentru întreaga țară

Ioana Oprean

Publicat

în

Alexandru Rafila: După 15 mai putem relaxa măsurile, dar nu la fel pentru întreaga țară

Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a făcut mai multe precizări, la Digi24 despre momentul de la care se vor putea relaxa măsurile de restricție.  El a subliniat că dacă sunt zone unde oamenii nu respectă regulile și vor fi focare de infectare, acolo nu se vor lua astfel de măsuri în jurul date de 15 mai, avansată anterior. 

„După 15 mai putem relaxa, dar doar în funcție de contextul local. Nu putem lua aceeași măsură pentru întreaga țară.

Dacă sunt zone, cum e Țăndărei, unde există încă iresponsabilitate din partea cetățenilor care se opun măsurilor, acolo nu se vor putea lua niciun fel de măsuri de relaxare.

Am dat o dată care ar putea fi un moment până la care să avem o scădere a numărului de cazuri mai multe zile, o săptămână, zece zile.

Dar măsurile la nivelul fiecărui oraș, județ, nu pot fi relaxate dacă acolo evoluează un focar care trebuie ținut sub control.

Aceste măsuri trebuie luate în funcție de situația din fiecare zonă a acestei țări”, a declarat Alexandru Rafila.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]

Citește mai mult