Politică Administrație

Alexandru Pereș: ”Stau și mă minunez de lucrurile care se întâmplă astăzi în România”

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

În opinia senatorului PDL Alexandru Pereș decizia Curții Constituționale de a amâna o hotărâre în ceea ce privește referendumul prelungește starea de nesiguranță în care se află România de câteva luni. Acesta spune că situația în care s-a ajuns este generată chiar de graba cu care Guvernul a organizat acest referendum, fără a face o verificare, în dorința de a-l demite cât mai repede pe Traian Băsescu.

Petrecerea Divorțaților

”Stau și mă minunez de lucrurile care se pot întâmpla astăzi în România, într-o țară europeană. Este pentru prima dată când se întâmplă așa ceva. Un Guvern mai neserios decât cel condus de Ponta nu am văzut în 22 de ani. Nu se poate să te grăbești să organizezi un astfel de scrutin și să nu știi exact de la ce populație pleci. În acest caz se pune problema dacă toate celelalte alegeri din ultimii ani au fost valabile, pentru că numărul de votanți a fost aproximativ același cu cel comunicat acum de Ioan Rus. Noi vom fi cu ochii pe numărătoarea pe care o vor face primarii. Diferența nu ar trebui să fie foarte mare pentru că în câțiva ani de zile nu puteau să dispară 3-4 milioane de români, nu a fost fost nici vreun război și nici vreo epidemie care să genereze o scădere atât de mare a populației din România. De aceea sper ca pe 12 septembrie să intrăm într-o viață normală pentru că, așa cum vedeți, de cel puțin o lună de zile suntem înconjurați de nesiguranță și de minciuni. Problema este alta. Să mi se spună mie cine plătește această grabă de a-l demite pe Băsescu și a organiza un referendum care a costat peste 100 de milioane de lei, fără ca cei ce aveau această obligație să facă verificările necesare”, a declarat Alexandru Pereș.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult