Politică Administrație

Alexandru Pereș: România trebuie să reînvețe accesarea fondurilor europene! Peste 10 miliarde de euro rămân neaccesate

Ioana Oprean

Publicat

în

Declarație Senator PNL de Alba, Alexandru Pereș, în cadrul conferinței de presă susținute vineri, 4 iulie, la sediul partidului din Alba Iulia:

Petrecerea Divorțaților

„Absorbția deficitară a fondurilor structurale și de coeziune a însemnat, o știm cu toții, un examen picat nu numai pentru structurile administrative implicate ci, trebuie să recunoaștem, și pentru partidele politice aflate la guvernare începând cu 2007, partide care au numit managerii din fruntea respectivelor structuri administrative.

Zonă bântuită în bună măsură, după cum s-a demonstrat, de corupție și incompetență. Atragerea fondurilor puse la dispoziție de UE ar fi determinat o traversare mult mai confortabilă a crizei economice izbucnite în anul 2008.

Începând cu 2007 România, ca noua membră a U.E. a avut și încă are la dispoziție un buget multianual (2007-2013) de 33,5 miliarde de euro, dar, cu indulgență, doar aproximativ 60% din această sumă va putea fi atrasă până la final.

Peste 10 miliarde de euro rămân blocați la Bruxelles datorită incapacității de a ne adapta rapid la cerințele și practicile europene în materie de absorbție a fondurilor financiare comunitare. Cum s-a ajuns aici și cine se face vinovat de această situație nu pare să intereseze cu adevărat pe nimeni. Deși, evident, toată lumea vorbește despre acest insucces, nimeni nu-i adâncește cauzele.

Să fim drepți, ezitările și indeciziile politice, lipsa proiectelor mari, care ar fi putut aduce României sume la fel de mari, vitale pentru dezvoltarea economiei, lipsa de consultanță calificată, incompetența unor manageri numiți în fruntea instituțiilor de resort și nu în ultimul rând fraudarea și eludarea procedurilor, au fost motivele principale ale neaccesării unei sume enorme, egală cu 6,75% din PIB-ul României sau 22,72% din bugetul național. Pierderea a 10 miliarde de euro reprezintă o bilă neagră pentru România și pentru Guvernul său, în comparație cu alte țări est-europene, beneficiare ale fondurilor nerambursabile, care au reușit o absobție mult mai mare și bine dirijată în direcția relansarii economice.

 

Data de 31 decembrie 2015 – termenul limită pentru decontarea lucrărilor angajate pe proiectele acceptate de Comisia Europeană este aproape, iar perspectiva nu pare deloc optimistă. Tot ce putem spera este că am învățat din acest eșec major mai ales că pentru etapa 2014-2020, UE a alocat României aproape 42 miliarde de euro fonduri nerambursabile. Este nevoie să credem că lipsa de implicare instituțională și socială din anii trecuți poate fi corectată. Un bun semnal îl dă societatea civilă care a devenit sensibilă la derapajele instituțiilor responsabile cu atragerea fondurilor europene. Iată, recent a venit la Senat o solicitare din partea Coaliției Naționale pentru Absorbția Fondurilor Structurale, document semnat de președintele formației, Alexandru Cumpănașu, prin care se oferă un sprijin concret pentru eficientizarea acestei activități în per. 2014 – 2020. Documentul propune, în 15 puncte, o corecție a procedurilor care să imprime reguli clare mai ales în direcția evitării oricărei risipe a sumelor destinate României.

Să nu uităm că în Alba Iulia avem Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (C.R.F.I.R) și Agenția de Dezvoltatre 7 Centru (A.D.R) în timp ce, la nivel județean, societatea civilă este reprezentată de circa 49 de ONG-uri funcționale. Așadar demersul Coaliției Naționale pentru Absorbția Fondurilor Structurale poate fi, în acest sens, declanșatorul unor performanțe asemănătoare celor atinse în Polonia, Cehia, Estonia sau Lituania. De noi depinde acest lucru.”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj.  În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD

Ioana Oprean

Publicat

în

Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD Schimbări importante se pregătesc la nivelul prefecturilor din România, după învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu.  PSD a început consultările cu organizațiile din teritoriu pentru stabilirea persoanelor care ar urma să ocupe funcțiile de prefecți. Discuțiile cu organizațiile […]

Citește mai mult