Alexandru Pereş: Ponta relansează agricultura românească cu bâte şi gaze lacrimogene
La mai bine de douăzeci de ani de la mineriadele din Bucureşti, Guvernul Ponta reînvie o pagină neagră a istoriei recente, băgând, de data aceasta, pumnul în gura fermierilor disperaţi. Prezenţi la un protest paşnic faţă de măsurile Guvernului care a adus agricultura românească în pragul colapsului, fermierii români au avut parte de încă o păcăleală amară marca Ponta: Guvernul Ponta a ales să le răspundă manifestanţilor paşnici cu violenţă! În loc de dialog, manifestanţii au primit bâte şi gaze lacrimogene! În loc de dialog, oamenii au fost călcaţi în picioare şi au primit nasuri sparte şi coaste învineţite. Raţiunea a fost înlocuită, încă o dată, cu ura şi bâta, măsuri atât de dragi partidului domnului Ponta, care nu s-a sfiit să le folosească de câte ori a fost la guvernare, din 1990 încoace.
Programul politic al USL, prezentat cu pompă în faţa naţiunii, insistă pe faptul că TVA pentru produsele agricole şi alimentare va fi redus la 9% iar subvenţia UE va creşte la 170 de euro la hectar. Toate sunt însă vorbe goale, la fel ca şi ajutorul pentru secetă, care nu ajunge nici măcar pentru motorina consumată de un utilaj la hectar.
Nu ne mai miră însă nimic, pentru că ne-am obişnuit deja cu Guvernul Ponta, care a promis românilor miere şi după şase luni de guvernare le-a oferit doar fiere! Lipsa de responsabilitate, cinismul şi aroganţa lui Ponta şi a guvernului său sunt acum cunoscute de toată lumea. Dovadă este reacţia de ieri a ministrului pentru Dialog Social, Liviu Pop, care, întrebat de reporterii TV de ce au venit în Piaţa Victoriei fermierii români, a răspuns dezarmant… şi semnificativ: ” Nu ştiu pentru ce au ieşit ei în stradă. Pe mine nu m-a contactat nimeni”. Fără comentarii!
Alexandru PEREŞ,
senator PDL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
