Politică Administrație

Alexandru Pereș: „Muncim ca să ne câștigăm timpul nostru liber”, spunea filozoful Greciei Antice, Aristotel

Ioana Oprean

Publicat

în

ALBA FEST 2026

Declarație politică în Senat a Senatorului PNL de Alba, Alexandru Pereș
Domnule Președinte,
Onorat Senat,

Alexandru PeresRecenta criza economică a afectat, într-o măsură mai mică sau mai mare, toate statele lumii. Aceasta s-a repercutat deci și asupra țărilor membre ale Uniunii Europene cu economii puternice și sisteme de protecție socială consolidate exemplificativ, dar nu limitativ, aș menționa Franța, Germania și Suedia.

Celei trei state au decis să-și reformeze sistemele clasice în privința organizării programului și timpului de lucru al angajaților pentru a contracara efectele crizei economice. În Franța și Germania clasa politică a înțeles că prestarea muncii în condițiile unui program de lucru adaptabil și reducerea numărului de ore lucrate săptămânal ar putea îmbunătăți raporturile forței de muncă cu societatea.

Prestarea muncii într-un program flexibil presupune ca salariaţii să poată opta fie pentru un program de lucru cu ore diferite de începere, respectiv de terminare a programului de lucru, cu încadrarea în durata totală zilnică a programului de lucru, ori pentru o repartizare inegală a duratei zilnice a programului de lucru, scopul fiind ca în ziua de vineri, de regulă, timpul efectiv lucrat să fie de 6 ore. Diminuarea numărului orelor de muncă prestate săptămânal ar putea genera un dublu beneficiu, atât pentru angajator, cât și pentru angajat.

În acest sens, în Suedia a fost lansat, în anul 2014, un proiect privind reducerea programului zilnic de lucru de la 8 ore la 6 ore. Inițial, acest proiect a fost implementat la nivelul orașului Göteborg în privința angajaților la stat și s-a dovedit a avea un real succes, deoarece s-a reușit îmbunătățirea calității vieții oamenilor și creșterea productivității. Acest fapt a determinat și mai multe companii private să diminueze programul de lucru zilnic de la 8 ore la 6 ore.

În Franţa au fost luate măsuri privind reducerea duratei săptămânii de lucru la 35 ore, cu flexibilizarea timpului de muncă, fără pierderi salariale. De asemenea, în Germania au fost întreprinse măsuri pentru flexibilizarea timpului de lucru și pentru reducerea programului de muncă.
Stimați colegi,
Având în vedere că există, în spațiul european, această tendință de flexibilizare a programului de muncă și a reducerii programului de lucru, poate ar fi momentul ca și în România să fie diminuat numărul orelor de lucru de la 40 la 38 de ore, cu ziua de lucru de vineri mai scurtă, fără afectarea salarizării aflate în plată. Scopul fiind acela ca, din punct de vedere social, familiile, în special cele cu copii, să aibă posibilitatea de a petrece mai mult timp împreună.

De asemenea, am acorda un sprijin salariaților care se luptă cu stresul inerent de zi cu zi, prin consolidarea programului de relaxare săptămânal, bineînțeles, nu în detrimentul productivității muncii. Și membrii activi ai societății românești ar trebui să beneficieze de flexibilizarea muncii și de reducerea numărului orelor de lucru, astfel încât protejarea sănătății fizice și mentale a salariaților să inducă, deopotrivă, starea de bine și optimismul, lucruri care se vor materializa, în sens pozitiv, asupra calității și productivității muncii.
În sensul celor prezentate, solicit Guvernului României, în special Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, să efectueze o analiză temeinică care să dea posibilitatea și României să acceadă la modelele europene, deja consacrate, în ceea ce privește flexibilizarea muncii și reducerea numărului de ore lucrate săptămânal, fără afectarea salarizării aflate în plată.
Aștept din partea ministerului de resort o abordare constructivă a tematicii care face obiectul prezentei declarații politice!
Vă mulțumesc.
Alexandru Pereș
Senator PNL de Alba

9 martie 2016


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Parcare publică cu 82 de locuri, amenajată la baza sportivă din Tiur. Investiție de peste 1 milion de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcare publică cu 82 de locuri, amenajată la baza sportivă din Tiur. Investiție de peste 1 milion de lei Primăria Blaj a solicitat marți, 9 iunie 2026, emiterea acordului de mediu de către Direcția Județeană de Mediu Alba, pentru realizarea unei parcări pentru autoturisme ce va deservi baza sportivă din Tiur. La Blaj se află […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Centura de sud-vest a municipiului Alba Iulia, proiect de 30 de milioane de euro: Undă verde de la Direcția Județeană de Mediu

Ioana Oprean

Publicat

în

Centura de sud-vest a municipiului Alba Iulia, proiect de 30 de milioane de euro: Undă verde de la Direcția Județeană de Mediu Direcția județeană de mediu a dat luni, 8 iunie 2026, undă verde pentru realizarea centurii de sud-vest a municipiului Alba Iulia. Acordul de mediu este ultimul aviz necesar pentru proiectul ,,Fluidizarea traficului rutier […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Balastierele și exploatările de agregate minerale din Alba, tot mai aproape de legalitate: Încasări cu 2 milioane mai mari față de 2025, la bugetul județului

Ioana Oprean

Publicat

în

Balastierele și exploatările de agregate minerale din Alba, tot mai aproape de legalitate: Încasări cu 2 milioane mai mari față de 2025, la bugetul județului Încasările la bugetul județului Alba din redevențe de la balastierele și exploatările de agregate minerale au crescut cu 2 milioane de lei față de anul trecut. Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, […]

Citește mai mult