Politică Administrație

Alexandru Pereș: ”Guvernul Ponta îngroapă Proiectul RMGC”

Ioana Oprean

Publicat

în

*O nouă strategie sau neînțelegeri în coaliția de guvernare? Depinde de unde privești lucrurile!

Petrecerea Divorțaților

USL-amiștii își resping, constant, propriile propuneri legislative și proiecte de lege!  Ultima „realizare” a USL-ului este respingerea „Proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argintifere din perimetrul Roșia Montană și facilitarea dezvoltării activităților miniere în România”, adoptat de Guvern.

Mai mult, Comisia specială, constituită pentru analizarea proiectului de lege despre care am amintit, s-a transformat, pe parcurs, într-o comisie de anchetă, incriminatorie, ai cărei membrii amenință cu sărbători nefericite pe cei care, în opinia lor, au dat semnături în mod abuziv în cazul acestui proiect. Cred că a fost o intenție ascunsă a Guvernului și a liderilor PSD, care și-au dorit acest lucru, încă de la conceperea comisiei, fiindcă, așa cum am declarat și în parlament, această comisie nu a făcut decât o analiză şi un comentariu cu recomandări asupra situaţiei exploatării miniere de la Roşia Montană, fără a aduce acele amendamente sau acele soluţii cu privire la relansarea mineritului în România, inclusiv pentru stimularea locurilor de muncă, mult clamată de un an de uslamiști.

În acest mod, Ponta și ai lui au pus cruce investiției de la Roșia Montană,  mineritului din munții Apuseni, locurilor de muncă și speranțelor localnicilor! Subliniez faptul că tot ce s-a construit, sigur, cu efortul nostru, al celor care înțeleg și susțin activitatea de minerit în zonă, şi al companiei RMGC, poate şi al guvernelor României, în timp de câţiva ani de zile la Roşia Montană şi în tot perimetrul minier din Munţii Apuseni, se va dărâma, va fi istorie! Vom asista la un şomaj și mai mare, în zonă, sperând poate, la relansarea turismului într-o zonă în care mediul este puternic viciat de fostele exploatări miniere, de agricultură și zootehnie sau alte preocupări aducătoare de venit!

Pentru că înțeleg care este situația la Roșia Montană și pentru că știu că localnicii au nevoie și de ajutorul nostru al parlamentarilor, am depus un amendament asupra Legii bugetului de stat pe anul 2014, prin care solicit Ministerului Economiei fonduri în vederea înfiinţării şi funcţionării Agenţiei pentru Stimularea şi Dezvoltarea Turismului în Munţii Apuseni – cu sediul la Roşia Montană. Sper, astfel, ca prin această Agenție, să se stimuleze dezvoltarea turismului din zonele montane defavorizate, ca alternativă la aspectele sociale specifice comunităţilor care populează aceste locuri.

Dacă Guvernul Ponta nu are nici idei, nici soluții, i le vom oferi noi, cei din județul Alba! Rămâne să vedem dacă, într-adevăr, localnicii din Roșia Montană sunt importanți pentru Guvernul uslamist sau declarațiile populiste din ultimul an cu privire la relansarea economică și reducerea șomajului a fost sau nu o „himeră” USL, așa cum ne-am obișnuit în ultimul timp!

Senator PDL de Alba, Alexandru PEREȘ


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult