Curier Județean

Aleşii Cugirului – cetăţeni activi pentru Europa

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

O delegaţie din Cugir, formată din primarul Adrian Teban şi 7 consilieri locali va fi prezentă în perioada 17-19 septembrie a.c. la un eveniment ce se va desfăşura în localitatea Casalborgone din Italia. Municipalitatea italiană, în parteneriat cu oraşul Cugir şi două municipalităţi din Malta şi Lituania au depus spre finanţare proiectul „Terra Mirabilis – Protecţie Teritorială şi de mediu” în cadrul Măsurii 2.1 – Reţele de oraşe înfrăţite, proiect aprobat pentru finanţare nerambursabilă de către Comisia Europeană. Demersul face parte dintr-un program lansat de CE denumit „Cetăţeni activi pentru Europa”, program prin intermediul căruia se materializează cadrul legal de organizare şi desfăşurare a activităţilor de promovare a cetăţeniei europene: acţiunea are ca obiectiv principal promovarea activităţilor de schimb direct de experienţă între cetăţeni ai Europei prin participarea acestora la activităţi de înfrăţire şi încurajarea cooperării între oraşe. În perioada amintită delegaţia din Cugir invitată la conferinţă va participa la dezbateri precum: protecţia teritorială şi de mediu, pământul ca resursă uitată, proiecte de dezvoltare locală ş.a. Vor avea loc intervenţii ale primarilor, se va semna un protocol de înfrăţire între comunităţile implicate şi se va semna şi Jurământul de Înfrăţire. Deplasarea delegaţilor se va face cu mijloace de transport auto, cheltuielile de delegare fiind suportate din bugetul proiectului şi bugetele locale. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul 

Ioana Oprean

Publicat

în

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult