ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014: 1 noiembrie – ultima zi în care alegătorii netransportabili pot solicita urna mobilă
Persoanele care nu se pot deplasa la secţiile de votare din motive de boală sau invaliditate, dar şi cele aflate în arest la domiciliu trebuie să depună o solicitare pentru urna mobilă. Cererile scrise pentru votarea cu urna mobilă se primesc la secţia de votare la care sunt arondate persoanele care pot beneficia de acest drept, până în preziua alegerilor, 1 noiembrie 2014, între orele 18.00 şi 20.00.
Îşi pot exercita dreptul la vot cu ajutorul urnei speciale următoarele categorii de persoane:
– alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, aflaţi la domiciliu sau spitalizaţi. Cererile formulate de persoanele aflate la domiciliu se depun la sediul secţiei de votare unde sunt înscrişi în copia listei electorale permanente şi trebuie să fie însoţite de copii ale unor acte medicale sau acte oficiale din care să rezulte că nu sunt transportabili. Cererile formulate de persoanele spitalizate se depun, prin managerul spitalului, la birourile electorale ale secţiilor de votare desemnate prin decizia Biroului Electoral Judeţean Alba;
– alegătorii în privinţa cărora s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu. Cererile formulate de aceste persoane se depun la sediul secţiei de votare unde sunt înscrişi în copia listei electorale permanente şi vor fi însoţite de o copie a hotărârii judecătoreşti în baza căreia s-a dispus măsura arestului la domiciliu, precum şi de o copie a încheierii prin care s-a respins solicitarea de a permite părăsirea imobilului pentru o perioadă determinată de timp, pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime, formulată potrivit art. 221, alin. (6), din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.
După aprobarea cererilor se va forma o echipă din cel puţin 2 membri ai biroului electoral al secţiei de votare, care se va deplasa cu urna specială şi cu materialele necesare votării la locul unde se află alegătorul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]
15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică
Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]
