Albaiulienii vor să muncească acasă, nu în străinătate!
Mă prezint, cu respect, albaiulienilor şi tuturor celor care locuiesc în acest minunat judeţ. Mă numesc Adrian Zaharie şi sunt candidat la Consiliul Judeţean Alba din partea USL. Sunt născut la Alba Iulia, în anul 1976 şi locuiesc alături de dumneavoastră, pe aceste meleaguri. La fel ca mine, cu siguranţă şi dumneavoastră vă doriţi să îi aveţi alături pe cei dragi, atât în momentele bune, cât şi în cele mai puţin bune ale vieţii. Din păcate, după ultimul recensământ efectuat acum câteva luni, s-au confirmat temerile noastre, faptul că suntem din ce în ce mai puţini în acest judeţ şi, din păcate, nu numai aici, ci în întreaga ţară. Exodul miilor de locuitori din judeţ în diferite zone ale lumii, în căutarea unui trai decent, este îngrijorător. Suntem conştienţi de faptul că, din aproape fiecare familie, există cel puţin o persoană care, în lipsa unui loc de muncă decent, a fost nevoită să ia drumul pribegiei, dincolo de graniţele ţării. Dacă ar fi să recurgem la un joc de imagine, pentru a vedea câte familii au unu sau mai mulţi membri plecaţi la muncă în străinătate, ar fi de ajuns ca, într-o seară, să stingem lumina toţi cei care avem pe cineva din familie plecat din ţară. Am fi surprinşi pentru că… ar fi beznă. Aducerea înapoi acasă a celor plecaţi să muncească în străinătate pare de nerealizat în condiţiile actuale. Din păcate, acest fenomen există din cauza lipsei locurilor de muncă, iar locurile de muncă sunt puţine din cauza politicilor fiscale proaste. Atât timp cât fiscalitatea este excesiv de mare şi apasă pe umerii noştri parcă mai tare ca niciodată, nu vom reuşi să ne redresăm. Atât timp cât alimentele de bază sunt taxate cu TVA de 24 la sută, la fel ca şi produsele de lux, mulţi români vor privi aceste alimente ca pe un lux. Un pas mic în acest sens ar fi un pas mare atât pentru populaţia acestei ţări, cât şi pentru industria alimentară şi, de ce nu, pentru toţi cei implicaţi în valorificarea şi distribuţia produselor alimentare. Să nu uităm că judeţul Alba are un rol important în industria alimentară, prin brandurile binecunoscute în toată ţara. O gură de oxigen spre asemenea ramuri industriale ar deschide posibilitatea creării de noi locuri de muncă şi ar însemna noi oportunităţi în alte ramuri industriale adiacente, care s-ar putea dezvolta pe viitor. Creşterea numărului locurilor de muncă nu trebuie să fie un slogan, ci o datorie. O datorie pe care şi-o asumă cei ce conduc comunitatea. Rata şomajului, atât de mare din judeţul nostru, ar trebui să fie o motivaţie puternică pentru administraţia judeţeană, care trebuie să ia măsuri în acest sens. Adevărul este unul singur: locuitorii judeţului nostru doresc să muncească. Taxele pe care le plătim, şi sunt cheltuite cu mare nepăsare, le achităm cu mari eforturi: din pensiile mici, diminuate de CAS-ul introdus nu demult de Guvernul Boc, din ajutorul de şomaj care e pe sfârşite, din salariile de bugetar tăiate de aproape 2 ani de acelaşi Guvern Boc, din banii trimişi de cei care lucrează în alte ţări… Acestea sunt sursele de venit majoritare din ţară. Şi, atunci, am dreptul să susţin că, nouă, locuitorilor judeţului Alba, nu ne e frică de muncă, ci de lipsa locurilor de muncă!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]