Ştirea zilei

Albaiulieni înșelați prin metoda ”premiul”. Escrocii foloseau nume şi calităţi mincinoase, recomandându-se ca fiind reprezentanți al unei companii de telefonie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Escroci specializați în înșelăciuni prin metoda ”premiul”, condamnați la ani grei de închisoare • Cei trei inculpați au înșelat, în urmă cu aproape șapte ani, două persoane cu 14.000 de lei

Petrecerea Divorțaților

Trei escroci au fost condamnați de Judecătoria Alba Iulia la pedepse cu închisoare pentru înșelcăiune și complicitate la această infracțiune.

Modul de operare al celor trei era prin celebra metodă ”premiul”, unul dintre aceștia dându-se reprezentat al companiei Romtelecom și promițând victimelor câștiguri foarte mari de bani dacă trimit o sumă reprezentând un comision într-un anume cont, indicat de escroc.

Faptele au avut loc în 2012, iar dosarul a fost trimis în judecată în 2017. O primă decizie a instanței de fond a fost pronunțată în 8 iulie 2019, fiind cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Unul dintre inculpați, Dinescu Aurel, a scăpat cu o pedepasă de 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la înșelăciune.

Acesta nu este recidivist, lucru care a contat în pronunțarea acestei condamnări relativ mici, în raport cu faptele. Simion Virgil Bogdan, recidivist notoriu, cu multiple condamnări în mai multe județe a primit pentru această faptă 3 ani de închisoare, l-a care au fost adăugate alte condamnări, tot pentru înșelăciune, pedeapsa rezultantă fiind de 8 ani de închisoare în regim de detenție.

De asemenea, al treilea inculpat, Mușat Daniel a primit tot 3 ani pentru înșelăciunea de la Alba Iulia, dar, luând în considerare faptele anterioare, pedeapsa rezultantă este de 12 ani după gratii. Cei doi au executat mare parte anii de închisoare, dar la rămânerea definitivă a sentinței se vor întoarce la închisoare pentru a executa restul de pedeapsă.

În cauză sunt două părți vătămate, care au fost înșelate cu suma totală de 14.000 de lei. ”Admite acţiunea civilă formulată de persoana vătămată G. T. E. şi obligă inculpaţii Simion Virgil Bogdan şi Dinescu Aurel în solidar la plata sumei de 11.500 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea acesteia. Ia act că persoana vătămată D. E. V. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Î

În baza disp. art. 118 al. 1 lit. e C penal dispune confiscarea de la inculpaţii Simion Virgil Bogdan şi Muşat Daniel a sumei de 2.500 lei , respectiv câte 1.250 lei”, se precizează în minuta sentinței de la Judecătorie.

Modul de acțiune al escrocilor

Faptele acestora sunt descrise pe larg în rechizitoriul Parchetului: ”În perioada de 10-12 decembrie 2012, inculpatul Simion Virgil Bogdan a apelat-o telefonic pe persoana vătămată G.T.E., pe care, prin folosirea de nume şi calităţi mincinoase, recomandându-se cu un nume fals şi ca fiind reprezentant al Romtelecom, a indus-o în eroare cu privire la faptul că ar fi câştigat un premiu în valoare de 10.000 de euro, pentru care este necesară plata unui comision, determinând persoana vătămată să expedieze suma totală de 11.500 de lei, în tranşe de 4.100 de lei, 3.700 de lei şi 3.700 de lei, în zile diferite, prin serviciile Western Union şi Money Gram, pe numele inculpatului Dinescu Aurel.

În data de 15 decembrie 2012, inculpatul Simion Virgil Bogdan a apelat-o telefonic pe persoana vătămată D.E.V., pe care, prin folosirea de nume şi calităţi mincinoase, recomandându-se ca fiind reprezentant al Romtelecom, a indus-o în eroare cu privire la faptul că ar fi câştigat un premiu în valoare de 20.000 de euro, pentru care este necesară plata unui comision, determinând persoana vătămată să expedieze suma totală de 2.245 de lei prin serviciile Western Union pe numele inculpatului Mușat Daniel şi să achiziţioneze o cartelă de reîncărcare în valoare de 20 de euro.

În data de 15 decembrie 2012, în urma unei înţelegeri anterioare cu inculpatul Simion Virgil Bogdan, după ce în prealabil inculpatul Simion Virgil Bogdan, prin folosirea de nume şi calităţi mincinoase, recomandându-se ca fiind reprezentant al Romtelecom, a indus-o în eroare pe persoana vătămată D.E.V. cu privire la faptul că ar fi câştigat un premiu în valoare de 20.000 de euro, determinând-o să plătească un comision, inculpatul Mușat Daniel a ridicat suma de 2.245 lei, expediată de numita D.E.V. şi a intervenit în discuţia telefonică cu persoana vătămată, pe care, prin folosirea de nume şi calităţi mincinoase, recomandându-se cu nume fals şi ca fiind notar, a asigurat-o că a încasat primul comision, i-a creat impresia că va intra în posesia <premiului> şi a încercat să o convingă să mai expedieze diferite sume de bani, reuşind să determine persoana vătămată să mai achiziţioneze şi o cartelă de reîncărcare în valoare de 20 de euro”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 20 de ani, ambii din localitatea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Atenție, șoferi! Se închide circulația pe Autostrada A10 Sebeș-Turda, între Nodul Rutier Unirea și Nodul Rutier Turda

Ioana Oprean

Publicat

în

Atenție, șoferi! Se închide circulația pe Autostrada A10 Sebeș-Turda, între Nodul Rutier Unirea și Nodul Rutier Turda Începând de miercuri, 28 octombrie 2026, de la ora 20:00, se va institui măsura închiderii circulației rutiere pe Autostrada A10, Calea 1 (sensul Sebeș–Turda), pe sectorul cuprins între km 52+800 (Nodul Rutier Unirea) și km 70+000 (Nodul Rutier […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea

Ioana Oprean

Publicat

în

13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului (SPAP) Sebeș a lansat achiziția lucrărilor de demolare pentru construcțiile de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 59, înscrise în CF 71399 și CF 71225. Valoarea estimată a contractului este de 1.222.100 […]

Citește mai mult