Albaiulianul Dorin Șerdean, încă 30 de zile de arest la domiciliu: Este cercetat într-un dosar pentru o fraudă de 13 milioane de euro
Fostul acționar majoritar al clubului Dinamo București și fost viceprimar în Alba Iulia, Dorin Șerdean, va mai rămâne 30 de zile în arest la domiciliu în dosarul în care a fost trimis în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 13 milioane de euro.
”Constată legalitatea și temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu dispusă prin încheierea pronunţată la data de 8 septembrie 2023 de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, rămasă definitivă prin încheierea nr. 488/CP din data de 12.09.2023 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, faţă de inculpatul Șerdean Pavel Dorin (…), măsură pe care o menţine”, se precizează în încheierea Tribunalului București, din 5 octombrie. Inculpatul nu a contestat măsura arestului la domiciliu.
Tribunalul București i-a menținut obligaţia de a nu părăsi imobilul în care locuieşte fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată în faţa căreia se află cauza penală ce-l priveşte judecătorul a desemnat Poliția municipiului Alba Iulia ca „organ de supraveghere a respectării măsurii preventive a arestului la domiciliu”.
De asemenea, acesta nu are voie să ia legătura cu reprezentanții firmelor care sunt părți civile în dosar. Șerdean a fost trimis în judecată în 5 septembrie. Fostul viceprimar din Alba Iulia este acuzat că făcea parte dintr-o rețea infracțională de furnizare de scrisori de garanție false, către beneficiarii de proiecte din fonduri UE, pentru asigurarea unor eventuale daune.
În luna mai 2023, Parchetul European a efectuat zeci de percheziții în România și Franța, în cadrul unei anchete privind o fraudă majoră care implică fonduri europene și naționale. Dorin Șerdean ar fi emis 18 scrisori de garanție false pentru câștigătorii unor proiecte finanțate din fonduri UE și naționale, prin care pretindea că asigură proiectele împotriva unor eventuale daune. Prejudiciul s-ar ridica la 13 milioane de euro. Dorin Șerdean a fost viceprimar în Alba Iulia în perioada iulie 2012 – februarie 2015.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]
