Rămâi conectat

Actualitate

Alba: vor fi reactivate proiectele pentru infrastructura rutieră ale ex-ministrului Orban

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi,  a fost azi în  judeţul Alba, într-o vizită de suport electoral al candidatului USL la preşedinţia CJ Alba, Teodor Atanasiu. Totodată ministrul Silaghi a colectat problemele întâlnite în teritoriu, atât la autostradă cât şi la drumurile naţionale. Astfel, la Cugir a luat din nou act de doleanţa primarului Adrian Teban de a crea acestui oraş acces la coridorul IV Pan-European. “Trebuie analizată propunerea primarului Teban care în 14 mai 2012, la o săptămână după instalare, a şi trimis adresă guvernului Ponta, în acest sens. Este nedrept ca accesul să se facă în dreptul unei comune cu nici 3000 de locuitori iar oraşul Cugir, cu 30.0000 de locuitori să fie văduvit de această intrare/ ieşire de pe autostradă. Este un proiect făcut pe fonduri europene, unde este mai greu de intervenit dar intervenţia noastră va fi justificată” a declarat ministrul Silaghi. Tot cu referire la Cugir, ministrul Transporturilor a spus că va fi reactivat proiectul de reabilitare a DJ 704 ce va fi depus de „viitorul preşedinte al CJ Alba, din partea USL,  prietenul meu Teodor Atanasiu”  ce presupune o legătură cu Transalpina, prin unirea cu DN 67 C, pentru revigorarea turistică a zonei.

Ministrul Transporturilor a spus că se va găsi finanţare şi pentru realizarea drumului expres Sebeş – Turda, care va lega autostrăzile Transilvania şi Colidorul IV Nădlac – Bucureşti între judeţele Alba şi Cluj. Drumul va avea o lungime totală de 74 de kilometri, din care 65 de kilometri pe teritoriului judeţului Alba cu două benzi de circulaţie pe sens. Teodor Atanasiu a precizat că acest proiect este mult mai rapid de realizat, din punct de vedere financiar, decât un proiect nou pentru un alt tronson de autostradă.  „Studiul pentru  şoseaua expres este deja făcut şi vom găsi surse pentru finanţare după 2014” a spus Atanasiu.

„Vechiul ministru, mă refer la dl Berceanu, a ţinut toate proiectele şi studiile de fezabilitate pe care le făcuse  ministrul Ludovic Orban în sertar, el luând totul de la zero.  Noi nu dorim să luăm totul de la zero, dorim să continuăm lucrările începute, ar fi şi un semn de prostie din partea noastră să întrerupem lucrările acum când vine vara şi frontul de lucru este asigurat. Judeţul Alba are doar o singură pagină cu proiecte în derulare şi trei pagini cu proiecte în pregătire, cu finanţare după 2014. Alba va fi o placă turnantă a transportului rutier pentru România. Veţi avea o autostradă şi câteva şosele rapide care vor duce la o dezvoltare economică corespunzătoare pentru judeţ” a mai spus Silaghi.

 Teodor Atanasiu a precizat că bugetul pentru 2012 nu a fost prevăzut cu sume pentru reabilitarea drumurilor ce duc în Munţii Apuseni. Ministrul Silaghi a declarat că va relua împreună cu ministrul de la Turism, Eduard Hellvig, programul de reabilitare a drumurilor judeţene cu detinaţie turistică din judeţul Alba, proiect al fostului preşedinte al CJ Alba, Teodor Atanasiu.

Ministrul Transporturilor a spus că în septembrie va fi inaugurat oficial Transalpina pentru care obţinerea avizului de mediu nu este o problemă. „Şi DN 74 este cuprins în bugetul pe 2012 cu termen de finalizare aprilie 2013. Trebuie să vedem ce drumuri mai cuprindem în bugetul pe 2013.Nu vrem să oprim nicio lucrare, cum s-a mai zvonit, vom continua toate lucrările şi vrem să fim un partener loial faţă de toate companiile care execută, dar vrem să-şi respecte toate termenele de dare în folosinţă. Nu luăm nimic de la zero, cum a făcut  dl Berceanu” a subliniat Silaghi.

 Referindu-se la coridorul IV Pan European, ministrul Transporturilor a spus că acesta are un grad de execuţie de 16% şi sunt mici probleme din cauza companiei care executa lucrări pe linia ferată. „S-au angajat că lucrează pe 3 schimburi să recupereze întârzierile” a spus ministrul. „Nu ne gândim să întrerupem culoarul Pan European sau să-l modificăm pentru că tot ce s-a negociat cu Comisia este foarte greu de modificat, aproape imposibil. Ar însemna să ne oprim şi să mai negociem 6 luni cu Comisia Europeană, nu avem acest interes, avem interes să continuăm lucrările şi să mărim gradul de absorbţie a fondurilor” a subliniat Silaghi.

Referindu-se la autostrada executată de Bechtel, ministrul Silaghi a declarat că Guvernul Ungureanu s-a angajat să plătească 240 milioane de lei până la sfârşitul lunii mai 2012 „dar nu am plătit decât 98 milioane de lei, atât era în puşculiţa ministerului. De miercuri încolo, voi discuta  cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul Finanţelor Florin Georgescu pentru a identifica sursele de finanţare pentru  le da diferenţa de necesară bani”.

Nicoleta Idita-Tomuţa

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Detalii noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Ce urmează pentru marele actor după operație

Bogdan Ilea

Publicat

în

Detalii noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Ce urmează pentru marele actor după operație Florin Piersic a suferit o operație complicată la Spitalul Foișor din București. În cadrul procedurii chirurgicale dificile, medicii i-au implantat actorului o proteză temporară dotată cu o pompă de antibiotic, destinată să sterilizeze zona afectată. Evoluția postoperatorie a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea