ALBA: 5 infracțiuni de evaziune fiscală constatate și amenzi de peste 23.000 de lei după controalele polițiștilor în piețe
În zilele de 5 şi 6 februarie a.c., poliţiştii de Investigarea Fraudelor, Rutieră şi Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba şi poliţiilor municipale şi orăşeneşti subordonate, în cooperare cu poliţişti din cadrul Serviciului Transporturi Alba şi inspectori ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentelor Alba, au efectuat controale la 214 societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate din judeţ.
Echipele mixte de control au verificat respectarea normelor referitoare la plata T.V.A. intracomunitară, dacă documentele de transport sunt conforme cu realitatea, concordanţa între stocurile scriptice şi faptice, documentele de provenienţă a mărfurilor, respectarea prevederilor legale în întocmirea documentelor fiscale şi contabile, respectarea condiţiilor de depozitare precum şi comercializare a mărfurilor alimentare.
De asemenea, au fost monitorizate, prin amplasarea de filtre rutiere, pe principalele căi de acces din municipii, transporturile de mărfuri de import intracomunitare, în special de carne, produse din carne congelate, legume şi fructe.
Poliţiştii au aplicat 36 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 23.590 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind activităţile de comerţ, depozitarea şi transportul în condiţii improprii a alimentelor şi desfăşurarea de acte de comerţ de către persoane neautorizate.
Au fost constatate şi 5 infracţiuni de evaziune fiscală prin care a fost creat un prejudiciu estimat la 42.587 lei, pentru care sunt cercetate 6 persoane.
De asemenea, poliţiştii au confiscat bunuri (produse din carne, legume fructe, cereale, articole vestimentare, etc.) în valoare de 15.359 de lei, iar având în vedere prevederile OUG 12/ 2006, care reglementează transportul cerealelor poliţiştii au luat măsura indisponibilizării unui autovehicul estimat la 8.500 lei, care a fost folosit la transportul de cereale fără documente de provenienţă a acestora.
Exemple:
*La data de 5 februarie a.c., ora 15.20 poliţiştii din Câmpeni, compartimentele Investigare a Fraudelor şi Rutieră au oprit pentru control un autovehicul, condus pe DN 75, de către F. G. M., de 21 ani, domiciliat în comuna Şoimi, judeţul Bihor. Cu ocazia verificării s-a constatat că bărbatul transporta cantitatea de 1.105 kg. porumb boabe, ambalat în saci de rafie, pentru care nu deţinea documente legale de provenienţă şi transport.
În conformitate cu prevederile legii nr. 12/1990, faţă de F. G. M. a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 3.000 lei şi dispusă indisponibilizarea autovehiculului folosit la transportul cerealelor, estimat la 8.500 lei.
*La data de 6 februarie a.c., ora 07.00 poliţiştii rutieri din Alba Iulia au oprit pentru control, pe str. Vânătorilor, o autoutilitara condusă de D.S. de 57 ani, domiciliat în comuna Ighiu, judeţul Alba. Cu ocazia verificării documentelor s-a stabilit că bărbatul transporta carne şi produse din carne, fără a fi etichetate şi în condiţii insalubre, încălcând normele legale privind transportul.
Cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor şi în colaborare lucrători din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinară şi Siguranţă Alimentelor Alba, faţă de numitul D.S. s-a luat măsura sancţionării contravenționale conform art. 3, lit. b, pct. 3 din HG 984/25.08.2005 cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă în cuantum de 720 lei, iar ca măsură complementară a fost confiscată cantitatea de 121 kg carne şi 20 kg produse din carne, în valoare de 3246 lei.
*La data de 6 februarie a.c., o echipă mixtă formată din poliţişti de ordine publică şi de investigare a fraudelor din Sebeş, l-au identificat în Piaţa “Dacia” pe numitul Ioan D. S., de 40 de ani, din municipiu, care oferea spre comercializare fructe şi legume, în valoare totală de 2.390 lei (1.000 kg. mere, 1.000 kg. cartofi, 200 kg. morcovi şi altele) fără a avea documente legale de provenienţă.
Având în vedere cele constatate, Ioan D. S., a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor art. 2 alin. 1 din Legea 12/1990, cu modificările şi completările ulterioare, iar în baza art. 4 din acelaşi act normativ, cantităţile descrise mai sus, în valoare aproximativă de 2.390 lei, au fost confiscate şi predate în vederea valorificării.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
30 mai 2026 | La Băile Sărate Ocna Mureș SE DESCHID piscinele exterioare în noul sezon estival
La Băile Sărate Ocna Mureș SE DESCHID piscinele exterioare în noul sezon estival De sîmbătă, 30 mai 2026, se deschid piscinele exterioare la Băile Sărate Ocna Mureș în noul sezon estival. Anunțul oficial a fost făcut în seara zilei de vineri, 29 iulie 2026. În acest fel Băile Sărate Ocna Mureș pot fi o destinație […]
Prezența unui URS, semnalată în comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui URS, semnalată în comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă În comuna Săsciori a fost semnalată prezența unui urs, a anunțat Jandarmeria Alba vineri, 29 mai 2026, la ora 21.45. „La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru […]
FOTO | Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia, în prim-plan la evenimentul „Eroi prin Ochi de Copii” 2026, din județul Cluj
Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia, în prim-plan la evenimentul „Eroi prin Ochi de Copii” 2026, din județul Cluj Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au participat joi, 28 mai 2026, în județul Cluj, la cea de-a patra ediție a evenimentului „Eroi prin Ochi de Copii”, organizat de Primăria comunei Jucu și Școala […]