Ajutorul de DECES 2021: Mai PUȚINI bani de la stat pentru cei care își iau rămas bun de la cei dragi. Explicațiile oficialilor
Ajutorul de ÎNMORMÂNTARE 2021: Mai PUȚINI bani de la stat pentru cei care își iau rămas bun de la cei dragi. Explicațiile oficialilor
Ajutorul de înmormântare 2021 apare în proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 cu o valoare mai scăzută, act normativ care a fost pus în dezbatere publică și care urmează să fie aprobat în Guvern, după care va fi trimis în Parlament.
Potrivit proiectului, articolul 16 prevede: „Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte, în condiţiile legii, în cazul: a) asiguratului sau pensionarului, la 5.380 lei; b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 2.690 lei”.
În prezent, potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, ajutorul de deces este de 5.429 de lei pentru asigurați/pensionari și de 2.715 lei pentru membrii familiei acestora.
Ajutorul de deces scade astfel cu 49 de lei, respectiv cu 25 de lei.
CITEȘTE ȘI: Mesaje de condoleanțe și comemorare. ANUNTURI de deces la trecerea la cele veșnice a persoanelor dragi
Explicația este că scade de la 5.429 de lei la 5.380 de lei câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021, iar valoarea ajutorului de deces se calculează în funcție de acest indicator.
Totuși, legea pensiilor prevede că valoarea ajutorului de deces „se stabilește anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și nu poate fi mai mic decât valoarea câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”, astfel că Guvernul putea menține ajutorul de deces la cuantumul actual.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada? Odată cu instalarea sezonului rece, șoferii trebuie să acorde o atenție sporită echipării autoturismelor cu anvelope corespunzătoare condițiilor meteo. Dincolo de siguranța în trafic, neglijarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale consistente. În România, legislația nu stabilește o dată calendaristică fixă […]
Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte
Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte Gigantul rutier care va lega două autostrăzi, unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură rutieră din România, începe să prindă contur în apropiere de Sibiu. Constructorii […]
Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus O decizie de pensionare nu trebuie acceptată fără verificări. Chiar dacă documentul emis de Casa de Pensii pare corect, suma înscrisă în el poate ascunde erori privind vechimea în muncă, veniturile realizate, sporurile, perioadele asimilate sau punctajul acumulat de-a lungul anilor. Pentru pensionari, […]
