Aiudeanul Teodor Iepure, la finala ONSS la tenis de masă
De curând, la Târgoviște, s-a disputat etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, la tenis de masă, învățământ liceal. La importanta competiție, ce a reunit cei mai buni jucători din țară la acest nivel a fost prezent și aiudeanul Teodor Călin Iepure, ce a reprezentat județul Alba.
În condițiile unei concurențe serioase, sportivul din municipiul Aiud a terminat pe locul 17, un rezultat ce merită apreciat, fiind obținut în compania unor adversari care în marea majoritate au fost selecționați în loturile naționale. Teodor Călin Iepure nu este legitimat la niciun club specializat în sportul cu mingea de celuloid, dar a deslușit tainele tenisiului de masă de la concitadinul său Ioan Dîrlea, cel care a devenit campion mondial și medaliat cu bronz la simplu, în cadrul Jocurilor Mondiale pentru persoane cu dizabilități (în 2017, în Portugalia). 
La ONSS, Teodor Călin a depă;it faza grupelor, iar în etapa disputelor eliminatorii a pierdut întâlnirea contra unui component al lotului României. Sportivul este elev în clasa a XI-a la Colegiul Național “Titu Maiorescu” Aiud, profesor Florin Hanca (cel care l-a însoțit la concursul din Dâmbovița). Pe această cale, părinții mulțumesc celor implicați în deplasarea la finala ONSS, respectiv Primăria municipiului Aiud și conducerea instituției de învățământ.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!
CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]