Sport

Aiudeanca Alexia Mărginean, rezultate excelente și în partea a doua a anului | Talentata tenismenă din Alba a câștigat Selecția Națională Under 13

Dan HENEGAR

Publicat

în

Tenismena aiudeană Alexia Mărginean a continuat să obțină rezultate excelente și în a doua parte a acestui an, atât la turneele internaționale, cât și la turneele naționale la care a luat startul, ultima performanță fiind câștigarea Selecției Naționale Under 13, concurs organizat recent de Federația Română de Tenis.

Cronologic, Alexia a participat în luna iulie la două turnee internaționale sub egida Tennis Europe, în Austria, la categoria Under 14. La OTV Junior Tour TC de la Oberpullendorf, sportiva din județul nostru a jucat finala (învinsă de Sara Bejlek – Cehia), iar la JUFA 2019 Tour TE de la Furstenfeld a terminat pe locul trei la simplu și pe locul trei la dublu (alături de Vlada Kozak – Marea Britanie). De asemenea, la turneul “Oradea Junior Trophy” la categoria superioară de vârstă, jucătoarea din Alba a terminat pe locul secund la simplu, Under 16 ani, după ce a pierdut finala cu Patricia Goina.

”Efortul depus în aceste turnee a fost unul considerabil, acest lucru observându-se în parcursul pe care l-a avut în Austria și la Oradea. A întălnit jucătoare foarte puternice care, sunt convins, că au condiții mult mai bune de pregătire decât Alexia, și totuși felul în care a jucat a fost de natură să-i inspire încredere în forțele proprii și să evidențieze progresul pe care l-a făcut, să aplice ceea ce antrenorul Radu Gheorghe a lucrat la antrenamente, căruia îi mulțumim pe această cale”, a declarat Ovidiu Mărginean, tatăl talentatei jucătoare de mână stângă, în vârstă de numai 14 ani.

*Dublă campioană națională

La începutul lunii septembrie Alexia a participat, împreună cu echipa de tenis a clubului CS Dinamo București, la două campionate naționale desfășurate la București. Este vorba despre Campionatul Național pe echipe Under 14 și Campionatul Național Intercluburi pe echipe de dublu Under 14, în ambele cazuri Alexia reușind să câștige locul întâi și să îmbrace tricoul de campion al României. Următorul turneu s-a derulat la Brașov, respectiv Circuitul Național FRT Trofeul Național, de categoria A, Under 16, cu jucătoare valoroase la start. Deși a fost cea mai mică în vârstă, acest lucru nu a fost un impediment pentru Alexia Mărginean, ce și-a trecut în cont victorii atât la simplu, cât și la dublu, împreună cu Briana Szabo (CS Winners TC), un rezultat extraordinar, în condițiile în care nu a cedat niciun set în acest turneu.

În această lună Federația Română de Tenis a organizat Selecția Națională Under 13 la Centrul Național de Tenis București, unde a invitat primele 16 jucătoare din România la această categorie de vârstă, concurs ce a contat drept criteriu de selecționare în lotul național al României. Alexia (foto, centru, în albastru) a onorat invitația primită de la federație și în urma desfășurării selecției a reușit să câștige locul întâi practicând un loc foarte bun. Alexia Mărginean este legitimată la Dinamo București, iar în finală a trecut de Eva-Maria Ionescu (Tenis Club Curtea de Argeș), pe care a învins-o cu 6-0, 6-1, succes venit ca o revanșă după ce în faza grupelor s-a impus adversara (6-4, 2-6, 6-2). Până la ocuparea primei poziții, Alexia a mai trecut de Sofia Bărbulescu (Academia de Tenis Herăstrău) – scor 6-0, 6-1 și Alice Petrache (Tenis Buzău) – scor 6-0, 6-1, în grupe, iar în semifinale a depășit-o pe Andrada Komarov (TC Victor Hănescu) – scor 6-0, 6-1.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026!

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]

Citește mai mult

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult