Ştirea zilei

Agenţia Moody’s va realiza rating-ul municipiului Alba Iulia

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Primăria municipiului Albă Iulia a transmis, în data de 5 februarie a.c, solicitări pentru prezentarea unor oferte privind serviciile de credit rating către cele mai importante agenţii internaţionale de rating: Standard and Poor’s, Fitch Ratings şi Moody’s. Au răspuns totate cele trei agenţii. Față de cele trei oferte prezentate şi ţinând cont de prevederile OUG 34/2006 privind achiziţiile publice, a fost aleasă oferta de credit rating a agenţiei Moody’s, fiind cea mai avantajoasă din punct de vedere economic: 14.900 de euro.

”Aderarea României la Uniunea Europeană, precum şi dezvoltarea economică din ultimii ani, măreşte complexitatea actului administrativ. Identificarea unor noi tipuri de resurse, planificarea utilizării eficiente a acestora, comunicarea permanentă cu cetăţenii, societatea civilă şi mediul de afaceri în activitatea de elaborare a strategiilor de dezvoltare şi de implementare a acestora, este necesar a se desfăşura cu instrumente moderne şi cu consultanţă de specialitate. Îmbunătăţirea accesului la fondurile europene va depinde în mod substanţial de capacitatea autorităţilor locale de a atrage resurse de pe pieţele financiare şi de atrage noi investitori privaţi. Rating-ul este util şi în situaţia în care, municipiul Albă Iulia va lua decizii în sensul demarării unor proceduri pentru atragerea de investitori străini în scopul creării unor parteneriate de tip public-privat pentru o mai eficientă furnizare a serviciilor publice”, spune Mihai Coșer, purtător de cuvânt al administrației locale.

După finalizarea procedurii și semnarea contractului de rating, vor fi analizate:

*Buget
– structura veniturilor, calculul unor indicatori care să reflecte nivelul de flexibilitate a administraţiei publice locale de a stabili şi încasa venituri la bugetul local, gradul de colectare a veniturilor bugetului local, evidenţierea clară a veniturilor operaţionale versus venituri din capital;
– structura cheltuielilor, calculul unor indicatori care să reflecte nivelul de rigiditate al cheltuielilor, măsura în care autorităţile administraţiei publice locale pot decide în legătură cu modul de cheltuire a fondurilor disponibile, evidenţierea clară a cheltuielilor operaţionale versus cheltuielile de capital, determinarea unor indicatori privind nivelul subvenţiilor şi transferurilor în totalul cheltuielilor bugetului operaţional, a cheltuielilor cu salariile în totalul bugetului operaţional, a cheltuielilor cu serviciul datoriei publice în totalul bugetului operaţional;
– prezentarea programelor de investiţii multianuale şi a strategiilor sectoriale şi generale de dezvoltare economico-socială;
– prezentarea situaţiei arieratelor la nivel local cu determinarea unor indicatori conform legii finanţelor publice locale – capitolul privind criza financiară şi insolvenţa autorităţilor administraţiei publice locale.

*Datoria publică locală
– analiză privind datoria publică locală contractată şi nerambursată, cu evidenţierea principalilor termeni şi condiţii de contactare (maturităţi, costuri, schema de amortizare);
– calculul serviciului datoriei publice locale (pe o perioadă anterioară de 5 ani şi prognoze pentru următorii 3 ani);
– situaţia plăţilor reeşalonate sau a rambursărilor/răscumpărărilor în avans (dacă există);
– nevoi de refinanţare pentru anul curent şi pentru anul imediat următor;
– indicatori privind datoria publică locală de tipul: cheltuielile cu plăţile de dobânzi şi comisioane în total buget operaţional, cheltuieli cu rambursările în total buget de capital şi alţi indicatori care reflectă calitatea managementului financiar (ex: cheltuieli cu serviciul datoriei publice ca procent din total excendent al bugetului operaţional, excedent operaţional ca procent din total buget operaţional, etc.);
– elemente cuprinse în cadrul legal care vizează gradul de îndatorare şi alte prevederi legislative privind plafonarea datoriei publice locale.

*Lichidităţi
Pe baza datelor furnizate de autoritatea publică locală, analiza se va concentra pe aprecierea calităţii management-ului disponibilităţilor:
– management şi planificarea utilizării lichidităţilor;
– situaţia lunară a disponibilităţilor de casă (trezorerie) într-o perioadă de 5 ani; – soldurile lunare ale contului curent, incluzând detalii privind portofoliul financiar;
– nivelul depozitelor bancare (dacă există);
– necesarul de datorie publică locală pe termen scurt, în decursul ultimilor 5 ani;
– nivelul mediu al rezervelor, linii de credit deschise la trezorerie pentru acoperirea deficitelor temporare de caş[ (trageri în ultimii 5 ani şi nivelul planificat pentru următorii 3 ani).

*Elemente extra-bilanţiere şi alte angajamente (obligaţii financiare)

Autoritatea publică locală deţine acţiuni sau părţi sociale la o societate comercială de interes public local, ceea ce generează unele obligaţii financiare de tipul acordării de subvenţii și/sau transferuri, participării la investiţiile respectivei societăţi pentru asigurarea întreţinerii şi dezvoltării serviciului public furnizat de respectiva companie, acordării de garanţii pentru împrumuturile contractate de respectiva societate. Astfel de obligaţii financiare pot greva bugetul local pe baze anuale sau numai în anumite perioade de timp.

Astfel, analiza se va concentra pe următoarele aspecte:
– transferuri de la bugetul local pentru companie în ultimii 5 ani;
– informaţii privind subvenţiile acordate de bugetul local companiilor municipale în perioada ultimilor 5 ani;
– informaţii privind obligaţiile asumate prin buget privind alocarea de resurse pentru compania de interes local (ex: prin subvenţii, garanţii);
– garanţii acordate de consiliul local unor terţi (persoane juridice) – în decursul ultimilor 5 ani;
– politica de investiţii; politica privind cumpărarea de acţiuni şi/sau investiţii în companii de interes local;
– proiecte de tip PPP (planuri privind viitoarele investiţii, detalii privind modul în care consiliul local este implicat în aceste PPP-uri);
– angajamente în cadrul contractelor de leasing – valoarea acestor contracte, angajamente privind plăţile anuale până la terminarea acestor contracte.

*Politica

Rating-ul evaluează capacitatea de a rambursa datoria contractată şi angajamentul de a onora obligaţiile de plată. Din acest motiv, pentru evaluarea celui de-al doilea factor care determină credit rating-ul, câteva aspecte privind conducerea politică a autorităţii publice locale fac, de asemenea, obiectul evaluărilor:
– grad de stabilitate politică (distribuţia portofoliilor în cadrul consiliului local şi lista persoanelor care conduc primăria);
– data următoarelor alegeri;
– priorităţi ale management-ului actual – impactul schimbării guvernului asupra obiectivelor şi strategiilor financiare şi de dezvoltare;
– relaţii interguvernamentale – cu guvernul central şi alte oraşe/judeţe/regiuni şi companii de interes local.


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Alexandra Popa și Ioana Roman, de la HCC Alba Iulia, printre cele mai mari medii din județ la Bacalaureat 2026. Vor să studieze Medicina la Sibiu și Politehnica la Cluj-Napoca

Ioana Oprean

Publicat

în

Alexandra Popa și Ioana Roman, de la HCC Alba Iulia, printre cele mai mari medii din județ la Bacalaureat 2026. Vor să studieze Medicina la Sibiu și Politehnica la Cluj-Napoca Munca, seriozitatea și dorința de a reuși le-au adus pe două absolvente ale Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia în fruntea celor […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Emilia Covaciu și David Moldovan, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, în topul județului Alba la Bacalaureat 2026: Ce spun despre examen și unde vor să studieze mai departe

Bogdan Ilea

Publicat

în

Emilia Covaciu și David Moldovan, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, în topul județului Alba la Bacalaureat 2026: Ce spun despre examen și unde vor să studieze mai departe Emilia Covaciu și David Moldovan, elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, se numără printre cei mai buni absolvenți ai județului Alba la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Andreea Ilie, absolventă a Colegiului Național ,,Lucian Blaga” din Sebeș, cea mai mare medie la Bacalaureat 2026 în Alba. Vrea să studieze Automatică și Calculatoare la Cluj-Napoca

Ioana Oprean

Publicat

în

Andreea Ilie, absolventă a Colegiului Național ,,Lucian Blaga” din Sebeș, cea mai mare medie la Bacalaureat 2026 în Alba. Vrea să studieze Automatică și Calculatoare la Cluj-Napoca Andreea Ilie, absolventă a Colegiului Național ,,Lucian Blaga” din Sebeș, a obținut cea mai mare medie la examenul de bacalaureat 2026 din județul Alba, respectiv 9.96. Tânăra a […]

Citește mai mult