Ştirea zilei

Agent de poliţie din Teiuş, trimis în judecată pentru fapte de corupţie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Teiuş a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba pentru fapte de corupţie. Ioan Eugen Popa, în vârstă de 41 de ani, este acuzat de infracţiunile de sustragere sau distrugere de înscrisuri şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

În fapt, potrivit rechizitoriului, agentul de poliţie cu atribuţii de cercetare judiciară a distrus, în 18 octombrie 2011, un proces-verbal de contravenţie pe care tot el îl întocmise în prealabil. Mai precis, era vorba despre o amendă în valoare de 500 de lei pe care i-o aplicase lui S.D., paznic la un punct din oraş pentru că îl găsise dormind în post şi îl sancţionase pentru că nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu. Ulterior, agentul de poliţie a distrus înscrisul original şi a întocmit un alt proces-verbal pentru aceeaşi faptă însă stabilind sancţiunea avertisment.

Procurorii nu au putut stabili dacă Ioan Eugen Popa a primit vreun folos material de pe urma acţiunii sale sau a făcut gestul pur si simplu pentru a-l ajuta pe paznic. Acesta din urmă a mers şi a plătit amenda la Trezorerie, probă în plus pentru anchetatori că primul proces-verbal de contravenţie fusese întocmit şi apoi distrus. Chiar şi aşa, Primăria Stremţ, pe raza căreia îşi are domiciliul paznicul S.D. şi la bugetul căreia trebuia colectată amenda, s-a constituit parte civilă, considerându-se prejudiciată cu suma de 500 lei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, prim-procuror adjunct Daniela Filip, s-a cerut arestarea pentru 20 de zile a poliţistului însă cererea a fost respinsă de judecătorii Tribunalului Alba.

Ioan Eugen Popa are interdicţie de a părăsi ţara şi riscă pentru faptele de care este acuzat o pedeapsă cu închisoare cuprinsă între 3 şi 15 ani. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Alba, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 13 februarie 2012.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Undă verde pentru un proiect energetic major în Alba: Sistem de stocare în baterii de 36 MW în Sâncel și Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Undă verde pentru un proiect energetic major în Alba: Sistem de stocare în baterii de 36 MW în Sâncel și Blaj Investițiile în infrastructura energetică și în stabilizarea rețelei electrice de distribuție primesc un nou impuls în județul Alba. Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a emis decizia etapei de încadrare pentru un proiec de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două societăți comerciale cu sediul în municipiul Sebeș, active în industria […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Trafic modificat pe Calea Moților, sensul de mers Micești-Alba Iulia: Banda reversibilă va fi activată dimineața. De când se aplică măsura

Ioana Oprean

Publicat

în

Trafic modificat pe Calea Moților, sensul de mers Micești-Alba Iulia: Banda reversibilă va fi activată dimineața. De când se aplică măsura Începând de joi, 10 septembrie 2026, traficul rutier pe Calea Moților din municipiul Alba Iulia va fi reorganizat în intervalul orelor de vârf. Pentru fluidizarea circulației, banda suplimentară reversibilă va fi reamenajată pe sensul […]

Citește mai mult