Actualitate

AFIR anunță deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor de investiții pentru procesarea produselor agricole și a celor din sectorul pomicol

Ioana Oprean

Publicat

în

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește, începând din 16 august 2016, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în procesarea și marketingul produselor agricole și a celor din sectorul pomicol, în vederea obținerii de produse neagricole, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 — 2020 (PNDR 2020).

Petrecerea Divorțaților

Astfel, în perioada 16 august, ora 9.00 — 30 decembrie 2016, ora 16.00, solicitanții de fonduri europene nerambursabile au la dispoziție peste 45,67 milioane de euro pentru proiecte care se încadrează în aria de finanțare a Schemelor GBER și a Schemelor de minimis aferente submăsurilor 4.2 (privind procesarea produselor agricole) și 4.2a (privind procesarea produselor din sectorul pomicol).

Schemele de ajutor de minimis se adresează întreprinderilor, indiferent de forma de organizare, care au optat (la depunerea proiectului pe schema GBER) pentru finanțarea costurilor generale ale proiectului prin schema de minimis și beneficiază de sprijin financiar acordat prin schemele GBER, aferente submăsurilor 4.2 și 4.2a, adică au încheiat un contract de finanțare cu AFIR.

Depunerea cererilor de finanțare aferente Schemei de minimis, se va realiza numai după contractarea proiectului aferent Schemei de ajutor de stat GBER.

Depunerea proiectelor se va realiza on-line prin intermediul modului on-line de pe portalul AFIR, în limita fondurilor disponibile, în perioadă în care este deschisă sesiunea de primire a cererilor de finanțare, indiferent de programul de lucru al Agenției.

Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul Solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenției, www.afir.info, la secțiunea ”Investiții PNDR”, în pagina dedicată respectivelor submăsuri.

Sursa: AFIR — Direcția Relații Publice, Biroul de Presă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult