Afaceristul Alin Simota, condamnat definitiv la închisoare după ce a instigat la abuz în serviciu doi agenți de poliție din Alba
La data de 02.11.2016, prin Hotărârea nr. 968/2016, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul inculpatului Simota Alin, menținând hotărârea nr. 207/12.04.2016 a Judecătoriei Alba Iulia și l-a condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu. Sentinţa este definitivă.
În fapt, la data de 13.09.2013, inculpatul Simota Alin, aflat în stare de arest preventiv, i-a instigat pe agenții de poliţie Muntean Mihai Nicolae și Lupea Sebastian Ioan, ambii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba – Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, să-și încalce atribuţiile de serviciu privind paza şi escorta acestuia. Astfel, cei doi polițiști au acceptat propunerea inculpatului de a se abate de la traseul stabilit, respectiv de a merge în localitatea Petrila, judeţul Hunedoara, unde acesta s-a întâlnit cu membrii familiei şi cu alte persoane.
Anterior, agenții de poliție Lupea Sebastian Ioan și Muntean Mihai Nicolae au fost condamnați de Curtea de Apel Alba Iulia la pedeapsa de 6 luni, respectiv 3 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu.
Dosarul penal a fost constituit prin sesizarea din oficiu a ofițerilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Alba care, în baza delegărilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat mai multe activităţi de cercetare penală în cauză.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
