Sport

Adorian Himcinschi: „E ruşinoasă poziţia din clasament”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Antrenorul Adorian Himcinschi are un bilanţ negativ pe banca „alb-negrilor”, cu un singur punct cucerit în cele 5 jocuri disputate sub comanda sa (golaveraj 3-11), tehnicianul unirist arătându-se foarte supărat după eşecul cu FC Argeş. “Sunt într-o postură foarte grea şi complet dezamăgit de cele petrecute pe teren. Nu vreau să lovesc în nimeni, dar atitudinea unor jucători a fost cel puţin ilară. Toţi purtăm o vină, inclusiv eu, dar atunci când nici nu vrei şi nici nu poţi e foarte grav, îţi dă o stare de lehamite faţă de fotbal”, a declarat Himcinschi, care a amendat atitudinea din teren a jucătorilor. „În acest moment mi-ar fi mult mai uşor să-i nominalizez pe cei foarte puţini care au dat randament, dar în plus nu am prea avut soluţii nici pe banca de rezervă. E foarte ruşinoasă poziţia pe care suntem. Dacă facem o comparaţie între Unirea de ieri, alaltăieri şi cea de azi, e diferenţă mare de atitudine. Dacă sunt supărat pe ceva, sunt pe atitudinea jucătorilor. Indiferent de forţa adversarului, trebuie să poţi ieşi din teren convins că ai dat tot”, a mai adăugat Himcinschi. “Ne doream să câştigăm acest meci pentru a avea o iarnă liniştită. Am avut ocazii mari şi în prima repriză, dar după pauză am controlat în totalitate meciul şi am avut şi o bară. Am luat golul uşor, la o greşeală colectivă. Sunt bucuros până la urmă pentru aceşti copii, în condiţiile în care formăm cea mai tânără echipă din cele două serii ale ligii a doua şi avem salarii foarte mici. Pentru Alba se anunţă vremuri grele, mai au mult de lucru la omogenitate”, a precizat Iordan Eftimie, tehnicianul grupării din Trivale, ce a jubilat alături de elevii săi după victoria de la Alba Iulia, o meritată manifestare de bucurie exteriorizată zgomotos.
*Fabian a reacţionat neortodox la adresa fanilor
În minutul 39 Adorian Himcinschi l-a înlocuit pe George Negură cu fiul său, Fabian, mijlocaşul dreapta plecând direct la vestiare fără a mai trece pe la banca de rezerve. Firesc supărat, Negură a refuzat să comenteze în mod oficial cele petrecute, dar s-a exteriorizat apropiaţilor: „M-am simţit umilit, am fost scos ţap ispăşitor, doar n-am fost eu cel mai slab jucător al Unirii”… Imediat Unirea a trecut la sistemul cu două vârfuri, N. Stanciu fiind mutat mijlocaş dreapta. Peste numai 26 de minute, F. Himchinschi junior a fost la rându-i schimbat cu Al. Giurgiu şi a fost criticat la ieşirea de pe teren de spectatori. Nervos, acesta a replicat cu un gest neortodox (un semn obscen, cu degetul mijlociu) situaţie ce a stârnit mânia tatălui ce l-a certat zdravăn pe banca de rezerve. „Cele două înlocuiri aşa le-am gândit, am forţat victoria şi am jucat cu două vârfuri, dar Fabian nu a prins o zi bună, nu a jucat ce m-am aşteptat eu şi l-am introdus pe Giurgiu”, a spus Adorian Himcinschi. „E un moment delicat în ceea ce priveşte Unirea, când am preluat echipa am acceptat şi mi-am asumat acest lucru, atât am putut să fac. Nu ştiu ce siguranţă poate exista în acest moment pentru postul meu în privinţa returului”, a spus Himcinschi, care probabil că va fi sacrificat în intersezon.
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3)! Coșmar pentru „roș-albaștri”! Vitinha: „Nu-și au rostul cuvintele!”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3), în etapa 13 din Liga 3! Coșmar pentru „roș-albaștri”, al doilea eșec la rând!!! Metalurgistul Cugir a suferit cea mai drastică înfrângere stagională în fața fanilor, 0-3 (0-3) cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, după un prim act de coșmar al elevilor lui Vitinha. „A […]

Citește mai mult

Sport

Live video: Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3, la pauză! în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, pe „Arena Cugir”   Metalurgistul Cugir (locul 8, 13 puncte) – CSC Ghiroda și Giarmata Vii (locul 6, 19 puncte, vineri, ora 14.00, „Arena Cugir” (în tur, 3-3). La pauză oaspeții conduc cu 3-0, goluri înscrise de […]

Citește mai mult

Sport

Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive

Ioana Oprean

Publicat

în

Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive Gigi Becali a pus ochii pe Bogdan Apostu, oficialul la CSM Unirea Alba Iulia, pe care îl dorește în funcția de manager general al FCSB. Cele două părți urmează să se întâlnească luni, 16 noiembrie 2026, […]

Citește mai mult