Adio, alegeri în două tururi. Cioloș a refuzat să modifice legea electorală prin ordonanță de urgență
Premierul Dacian Cioloș a refuzat să modifice legislația electorală prin ordonanță de urgență, astfel încât primarii să fie aleși din două tururi de scrutin, precizând că nu ar fi democratic.
„Este o decizie politică, e o lege pe care Parlamentul a votat-o. S-a decis printr-o înţelegere politică. Nu cred că este democratic ca un Guvern independent să modifice prin ordonanţă de urgenţă o decizie politică“, a spus Dacian Cioloş, în urma unei conferinţe organizate azi la Parlament chiar de PNL.
„Referitor la revenirea la scrutinul în două tururi pentru alegerea primarilor, mă aşteptam ca un guvern tehnocrat să dorească asumarea unei astfel de schimbări în legislaţia electorală. Asta, mai ales, având în vedere că în prima schiţă a programului de guvernare asumat de premierul Cioloş, susţinea reintroducerea votului în două tururi. Până la urmă, marţi,19 ianuarie, prim-ministrul a ales o poziţie de neimplicare, probabil şi din teama de a nu fi acuzat de partizanat politic”, a reacţionat Alina Gorghiu pe Facebook.
Legea electorală care prevede alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin a fost adoptată în luna mai a anului trecut, în urma unei înţelegeri între PNL şi PSD.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]
Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”
Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]