Curier Județean

Acțiunea ”Mecano” – razie la nivel național în sălile de jocuri de noroc

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, se desfăşoară, la nivel naţional, o amplă acţiune de identificare şi sancţionare a ilegalităţilor în domeniul jocurilor de noroc de tip “slot-machine”.

Petrecerea Divorțaților

Până în prezent au fost verificate 4.135 de săli/spaţii în care se desfăşoară jocuri de noroc, fiind indisponibilizate 824 de aparate, valoarea acestora fiind de 4.660.924 lei. De asemenea, s-au constatat 255 de infracţiuni și s-au aplicat 139 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.045.200 lei. În cadrul acţiunii, au fost depistate 234 de săli/spaţii neautorizate în care se desfăşurau activităţi supuse controlului.

La acţiunea de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale de organizatorii de jocuri de noroc tip “slot-machine”, în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, participă peste 7.000 de poliţişti din cadrul structurilor teritoriale de investigare a fraudelor, combatere a criminalităţii organizate, ordine publică, investigaţii criminale şi analiza informaţiilor, beneficiind de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R.. De asemenea, pentru coordonarea activităţilor s-au deplasat, la inspectoratele judeţene de poliţie, ofiţeri din cadrul I.G.P.R..

Acţiunea urmăreşte identificarea tuturor agenţilor economici autorizaţi care exploatează mijloace de joc tip “slot machine”, identificarea şi verificarea tuturor agenţilor economici neautorizaţi care organizează jocuri de noroc şi a sălilor/spaţiilor în care aceştia desfăşoară astfel de activităţi, depistarea cazurilor de evaziune fiscală, verificarea modului în care aceste societăţi comerciale respectă prevederile legale referitoare la condiţiile de autorizare, organizare şi exploatare a jocurilor de noroc, achitarea tuturor taxelor de licenţiere şi autorizare, tranzacţionarea de mijloace de joc şi comunicarea acestor tranzacţii, respectarea drepturilor de proprietate intelectuală şi cele privind mărcile.

Poliţiştii au constatat 255 de infracţiuni, dintre care 220 prevăzute de O.U.G. nr. 77/2009, privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, 21 prevăzute de Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi 14 de Codul penal.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Zece orașe, în cursa pentru Capitala Tineretului din România 2028. Alba Iulia, reprezentată în juriul de experți

Bogdan Ilea

Publicat

în

Zece orașe, în cursa pentru Capitala Tineretului din România 2028. Alba Iulia, reprezentată în juriul de experți Alba Iulia găzduiește etapa finală a competiției pentru titlul de Capitala Tineretului din România 2028, iar un reprezentant al programului local de tineret face parte din juriul de experți. Zece orașe au depus candidaturi complete, într-o ediție cu […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Acțiune la Jidvei pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale: 40 de cetățeni străini, verificați de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Acțiune la Jidvei pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale: 40 de cetățeni străini, verificați de polițiști Polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al județului Alba, au desfășurat la data de 15 octombrie 2026, în intervalul orar 12.00 – 14.00, o acțiune, pe raza comunei Jidvei, care […]

Citește mai mult

Curier Județean

Sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare organizate și de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Cum se pot înscrie elevii interesați

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare organizate și de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Cum se pot înscrie elevii interesați  Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia organizează sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare. ,,Colegiile naționale militare […]

Citește mai mult