Acțiunea ”Foc de artificii”, în Alba: Poliţiştii au confiscat peste 7.000 de articole pirotehnice, în urma controalelor efectuate la societăţi comerciale şi în pieţe
Poliţiştii din Alba continuă acţiunea „Foc de artificii” prin care se urmăreşte prevenirea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice. Până în prezent au fost confiscate peste 10.000 de astfel de articole şi au fost întocmite 10 dosare penale.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba continuă activităţile prevăzute în cadrul acţiunii naţionale „Foc de artificii”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfășurate de persoane fizice şi juridice.
Doar în ultimele 3 zile, în urma controalelor efectuate la societăţi comerciale şi în pieţe, poliţiştii au confiscat 7.688 de articole pirotehnice, din categoriile F1 şi F2.
De exemplu, în urma unor controale efectuate azi, 13 decembrie, de către poliţiştii din Cîmpeni, au fost depistate două societăţi ce comercializau petarde şi artificii, fără a fi autorizate în acest sens.
Poliţiştii au confiscat 7.311 astfel de articole şi au întocmit dosare penale în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ,,orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37 lit. a din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte faptul că orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.
Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.
Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:
- a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
- b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
- c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.
- d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
- e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
- f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;
- g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.
Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Eroii de la Sevilla vor primi indemnizații de merit: Fotbaliștii Stelei care au triumfat în urmă cu patru decenii vor încasa circa 6.000 de lei lunar. Sunt vizați și alți campioni continentali
Eroii de la Sevilla vor primi indemnizații de merit: Fotbaliștii Stelei care au triumfat în urmă cu patru decenii vor încasa circa 6.000 de lei lunar. Sunt vizați și alți campioni continentali Câștigătorii Cupei Campionilor Europeni din 1986, dar și alți campioni continentali vor primi indemnizații de merit, după ce președinte Nicușor Dan a promulgat […]
12-14 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Anunțul de ultimă oră al hidrologilor
Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Anunțul de ultimă oră al hidrologilor Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o Avertizare Hidrologică valabilă de joi, 12 noiembrie, ora 12:00, până sâmbătă, 14 noiembrie, ora 12:00. În urma precipitațiilor prognozate și a propagării viiturilor, se pot produce […]
Tații pot intra în sala de nașteri! Legea care le garantează dreptul de a fi alături de mame a fost promulgată
Tații pot intra în sala de nașteri! Legea care le garantează dreptul de a fi alături de mame a fost promulgată Viitorii părinți primesc o nouă garanție legală în maternitățile din România. Femeile însărcinate vor putea avea alături persoana aleasă de ele pe tot parcursul travaliului și al nașterii, iar spitalele nu vor mai putea […]
