Acțiunea Foc de artificii în Alba: Peste 200 de articole pirotehnice CONFISCATE de la doi minori de 15 ani, din Blaj. S-a întocmit dosar PENAL
Peste 200 de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiștii din Blaj. În această perioadă sunt intensificate acțiunile de prevenire și combatere a evenimentelor negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice şi juridice.
Astfel ieri, 25 decembrie 2020, polițiștii din Blaj i-au depistat pe doi minori de 15 ani, din Blaj, în timp ce utilizau și dețineau fără drept 216 articole pirotehnice.
Obiectele pirotehnice au fost confiscate, iar pe numele lor a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37, lit. a, din Legea nr. 126/1995, privind regimul materiilor explozive, republicată.
Foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică
Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
