Acțiune puternică a polițiștilor cu radare în cascadă, între Aiud și Mirăslău: Peste 40 de șoferi sancționați în doar cinci ore
În 5 ore, poliţiştii rutieri din Alba au depistat şi sancţionat contravenţional, 42 de conducători auto ce au depăşit limita legală de viteză. Acţiunea a fost organizată pe DN 1, între Aiud şi Miraslău, iar aparatele de măsurare a vitezei au fost instalate în cascadă.
La data de 7 decembrie a.c., în interval orar 08.00-13.00 pe Drumul Naţional 1, pe sectorul cuprins între kilometri 412 şi 416, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba – Biroului Drumuri Naționale și Europene, în colaborare cu poliţiştii din Teiuş, Aiud şi ai Secţiei de Poliţie Rurală Aiud, au desfăşurat o acţiune comună, în scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic, în mod deosebit al conducătorilor de autovehicule care nu respectă limita legală de viteză, fiind folosite aparatele radar în sistem cascadă.
În cele 5 ore de acţiune au fost aplicate 47 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 17.255 lei, din care 42 pentru viteză peste limita legală.
În cadrul activităţilor dedicate siguranţei rutiere, ieri, 7 decembrie, poliţiştii din judeţul Alba au constatat 201 abateri contravenţionale, sancţionate cu amenzi în valoare de 46.425 lei şi au constatat două infracțiuni (una de conducere fără permis şi una de conducere cu permisul suspendat).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]