Curier Județean

Acțiune a polițiștilor din Alba pentru creșterea gradului de siguranță rutieră: Au fost aplicate peste 500 de amenzi, în doar o săptămână

Ioana Oprean

Publicat

în

Acțiune a polițiștilor din Alba pentru creșterea gradului de siguranță rutieră: Au fost aplicate peste 500 de amenzi, în doar o săptămână

În perioada 23 – 29 octombrie 2023, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului județ, o acțiune ce a avut ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră și depistarea și sancționarea participanților la traficul rutier care nu respectă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

Petrecerea Divorțaților

În această perioadă, au fost aplicate 510 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, din care 387 pentru depășirea limitei legale de viteză, 4 pentru neacordare de prioritate vehiculelor, 5 pentru neacordarea de prioritate pietonilor, 74 pietonilor care nu au respectat regulile privind traversarea sau circulația pe drumurile publice și 36 bicicliștilor care au săvârșit abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice.

Dintre sancțiunile pentru viteză, 11 au fost aplicate unor conducători auto care au depășit cu peste 50 de kilometri pe oră limita legală, iar două unora care au depășit cu peste 70 de kilometri/oră limita legală.

Complementar sancțiunilor aplicate, cuprinse între 9 și 20 de puncte amendă (1.305 – 2.900 lei), conducătorilor auto le-a fost suspendat permisul de conducere pentru 90, respectiv 120 de zile.

Altor 38 de conducători auto le-a fost suspendate permisele de conducere pentru conducere sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise (13), neacordarea de prioritate vehiculelor (4), neacordarea de prioritate pietonilor (5), sau alte abateri de la regulile privind circulația pe drumurile publice (16).

Au fost retrase 46 de certificate de înmatriculare, din care 11 pentru defecțiuni tehnice, 29 pentru lipsa inspecției tehnice periodice și 6 pentru lipsa RCA.
În această perioadă, au fost constatate 23 de infracțiuni la regimul rutier.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Accident rutier la Blaj: Impact între două autoturisme pe strada Iuliu Maniu

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident rutier la Blaj: Impact între două autoturisme pe strada Iuliu Maniu  Un accident rutier a avut loc joi, 12 noiembrie 2026, pe strada Iuliu Maniu din Blaj. Din primele informații disponibile două autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier. Potrivit ISU Alba, stația de pompieri Blaj intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor […]

Citește mai mult

Curier Județean

Incendiu în Alba Iulia: O autoutilitară a luat foc pe strada Tălmaciu din Micești

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu în Alba Iulia: O autoutilitară a luat foc pe strada Tălmaciu din Micești Un incendiu a izbucnit joi după-masa, în jurul orei 15.30, în cartierul Micești. O autoutilitară a luat foc pe strada Tălmaciu. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară în municipiul Alba Iulia, cartierul Micești, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Reforma Parchetelor: Cinci unități din Alba vor funcționa sub conducerea unui singur parchet. Ce se schimbă pentru procurorii din județ

Ioana Oprean

Publicat

în

Reforma Parchetelor: Cinci unități din Alba vor funcționa sub conducerea unui singur parchet. Ce se schimbă pentru procurorii din județ Ministerul Justiției pregătește o reorganizare amplă a parchetelor din România, prin care 134 de unități de pe lângă judecătorii vor fi comasate în structuri județene, cu sedii principale în reședințele de județ. În Alba, Parchetul […]

Citește mai mult