ACCIDENT RUTIER în Alba Iulia: Un tânăr a ajuns la SPITAL după coliziunea dintre două mașini în zona Stadionului
ACCIDENT RUTIER în Alba Iulia: Un tânăr a ajuns la SPITAL după coliziunea dintre două mașini în zona Stadionului
La data de 8 septembrie 2022, în jurul orei 21,30, un bărbat de 40 de ani, din comuna Cricău, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Doinei din Alba Iulia, la intersecția cu strada Calea Moților, nu a acordat prioritate unui autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Alba Iulia, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului, conducătorul celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat
România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat Potrivit celor mai recente date disponibile pentru România, țara noastră se numără printre țările Uniunii Europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile, cu numai 23%. La nivelul UE, în 2024 au fost generate 2,3 milioane […]
Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele
Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele Transalpina – DN 67C este închisă circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului, iar șoferii au fost avertizați să respecte indicatoarele rutiere. O nouă intervenție a salvatorilor montani, după ce trei turiști din județul Dâmbovița au rămas blocați […]
La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat
La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat! Un caz care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt aplicate taxele pentru însoțitorii pacienților minori a fost semnalat redacției Ziarului „Unirea” […]
