Accident pe drumul comunal de lângă Spitalul Neuropsihiatric Galda de Jos. Un șofer mort de beat s-a răsturnat cu mașina
Poliţiştii Postului de Poliţie Galda de Jos au fost sesizaţi duminică dimineață prin 112 cu privire la faptul că pe drumul comunal de lângă Centrul de recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Galda de Jos a avut loc un eveniment rutier.
Potrivit IPJ Alba, “poliţiştii deplasaţi la faţa locului au găsit un autoturism răsturnat în afara carosabilului iar în urma cercetărilor efectuate, a rezultat că acesta a fost condus de C.A.V., de 29 de ani, din Galda de Jos, care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în gardul unei grădini după care autoturismul s-a răsturnat.
Din accident nu au rezultat victime omeneşti iar în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Alba unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de C.A.V., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.”
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]
