A vrut să-i gătească prietenei o delicatese culinară de melci, dar s-a ales cu amendă. Tânăr din Alba Iulia, amendat de jandarmi după ce a pătruns ilegal în grădina unei instituții publice
Un tânăr din Alba Iulia s-a ales cu o amendă de 500 de lei după ce a fost surprins de jandarmi că a intrat ilegal în perimetrul unei instituţii publice din zona Cetății Alba Carolina. Acesta ar fi explicat că a vrut să culeagă melci, pentru a-i pregăti prietenei o delicatese culinară.
Este vorba de un tânăr din Alba Iulia care luni, 25 aprilie, la ora 14.00 a fost observat în incinta grădinii unei instituţii publice din zona Cetăţii Alba Carolina. Crezând iniţial că acesta a intrat cu intenţia de a sustrage bunuri materiale, conducerea unităţii a solicitat intervenţia forţelor de ordine, iar un echipaj de jandarmerie a intervenit de urgenţă şi l-a prins pe intrus.
Identificat ca fiind Cristian N. ( 21 de ani ), acesta le-a relatat jandarmilor că motivul pentru care a pătruns ilegal în perimetrul semnalizat corespunzător nu a fost acela de a fura ci de aduna … melci. Conform propriilor spuse, dorea de mult să-i gătească prietenei o delicatesă culinară, iar când a trecut pe lângă gardul respectivei instituţii şi a văzut melcii i-a venit ideea să prepare o reţetă bazată pe aceştia.
Drept urmare a sărit gardul cu intenţia de a-i culege, dar a fost oprit de jandarmi înainte de a–şi pune în aplicare planul. I s-a explicat că fapta dânsului constituie contravenţie şi, în conformitate cu prevederile legale, pentru “ pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile ( … ) instituţiilor publice” a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei.
Pentru prevenirea apariţiei unor astfel de fapte reamintim că “pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia lor, regiilor autonome, societăţilor comerciale, partidelor sau altor formaţiuni politice, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ambasadelor şi reprezentantelor altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României (…) ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine” constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1500 de lei.
Cei care se confruntă cu astfel de situaţii sunt îndrumaţi să nu întreprindă acţiuni violente împotriva intruşilor ci doar să apeleze 112 şi să solicite intervenţia forţelor de ordine. (C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
