Curier Județean

A murit după ce s-a întors de la… priveghi

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Agenţii Postului de Poliţie Sohodol au fost anunţaţi sâmbătă, 21 mai, că localnicul B.G., de 55 de ani, a fost găsit mort în casă. Poliţiştii deplasaţi la locul evenimentului au constatat că omul înţepenise pe un scaun lângă patul din casă iar pe cap şi pe picioare avea mai multe zgârieturi. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalul Câmpeni iar în urma necropsiei s-a stabilit că moartea bărbatului a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei cerebrale, consecinţă unui traumatism cranian cu fractură de boltă craniană, leziunile având o vechime de 12-24 ore. Poliţiştii s-au interesat de activitatea răposatului în ultimele 24 de ore şi au aflat că în noaptea de 19/20 mai acesta a participat la un priveghi în satul Gura Sohodolului. Aici a consumat băuturi alcoolice, iar în jurul orelor 2.00 a plecat pe bicicletă spre locuinţa sa. Într-o anexă a locuinţei decedatului a fost găsită bicicleta, având ghidonul rupt la baza de fixare, fără a fi detaşat de partea de suport. De asemenea s-a mai stabilit că în după-amiaza zilei de 20 mai, în jurul orelor 16.00, răposatul fusese vizitat acasă de sora sa, iar din declaraţia acesteia nu a rezultat faptul că bărbatul ar fi fost victima vreunei agresiuni fizice. În consecinţă, ar exista supoziţia că omul a căzut de pe bicicletă în drum spre casă. Dar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul bărbatului. (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul 

Ioana Oprean

Publicat

în

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult