A fost prins cu droguri, în propria locuință, în timpul unor percheziții. Aproape doi ani de închisoare cu suspendare pentru un bărbat din Alba, care nu se află la prima abatere
A fost prins cu droguri, în propria locuință, în timpul unor percheziții. Aproape doi ani de închisoare cu suspendare pentru un bărbat din Alba, care nu se află la prima abatere
Un bărbat din județul Alba s-a ales cu aproape doi ani de închisoare cu suspendare, din partea Tribunalului Alba, după ce a fost prins cu droguri la domiciliul său, în timpul unor percheziții.

În data de 08.09.2022, organele de poliție din cadrul IPJ Alba – Serviciul de Investigații Criminale au efectuat o percheziție domiciliară la locuința inculpatului, ocazie cu care au identificat și ridicat, printre altele, următoarele probe:
– 11 pachețele din folie alimentară de aluminiu ce conțin masă vegetală de culoare verde-oliv, cu aspect și miros specifice genului canabis;
– o tavă metalică pe care se afla un card și o substanță pulverulentă de culoare albă;
– un cântar electronic;
– un grinder.
Fiind audiat, inculpatul a declarat că „în data de 08.09.2022 au intrat băieții, mascații, peste mine și mi-au găsit aproape 10 grame de iarbă și o linie de cristal, cred, pe o farfurie. Am fost consumator de substanțe psihoactive respectiv cristal și de iarbă. Am consumat astfel de substanțe aproximativ 2 ani, dar nu zilnic. Le-am găsit înainte cu două zile, adică în data de 06.09.2022 în fața catedralei din cetate, respectiv pe podul din sticlă”.
Bărbatul a mai fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare, suspendată sub supraveghere pe un termen de 3 ani, pentru comiterea infracțiunilor de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 2 din C. pen., inculpatul nefiind aşadar pentru prima dată în contact cu infracţiunea care face obiectul cauzei.
„În baza art. 396 alin. 2 Cpp condamnă pe inculpat, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. pr. pen.
În baza art. 583 alin. 1 C. pr. pen raportat la art. 97 alin. 1 C. pen. anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 1 an și 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală a Tribunalului Alba, rămasă definitivă prin neapelare în data de 14.09.2022.
În temeiul art. 97 alin. 1 C. pen., art. 38 alin. 1 C.p. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b) C.p. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care se adaugă un spor de 5 luni (1/3 din celelalte două pedepse) închisoare, rezultând pedeapsa de 1 an şi 11 luni închisoare.
În baza art. 97 alin. 2 C. pen. şi art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, care se va calcula începând cu data rămânerii definitive a sentinţei penale a Tribunalului Alba, anume 14.09.2022″, se arată în hotărârea Tribunalului Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]