A fost lansat concursul de finanţare a proiectelor liceenilor
La sfârşitul săptămânii trecute, Fundaţia Comunitară Alba a lansat, la sediul Primăriei municipiului Alba Iulia, concursul de finanţare a proiectelor liceenilor în cadrul programului YouthBank, anul 2011. Au fost prezenţi la eveniment 10 membri ai echipei YouthBank Alba Iulia, respectiv Antonia Cojan, Andreea Idita-Şeican, Carmina Jibetean, Bianca Kalman, Alexandra Necşoiu, Lia Păţan, Roxana Şerban, Alexandru Stanciu, Alina Todea şi Anca Trif, precum şi reprezentanţii Fundaţiei Comunitare Alba – Dorin Sava, director executiv, Dan Doţiu, membru în Consiliul Director şi Cătălin Crăciun, coordonator program YB, dar şi reprezentanţi ai partenerilor, printre care şi Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia şi Ioan Bogăţan, viceprimar, Ştefan Bardan, prefectul judeţului Alba, Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba şi Marcel Stan, inspector şcolar general adjunct.
În cursul anului trecut au fost finanţate proiecte în valoare de 12.300 de lei, anul acesta Fundaţia Comunitară Alba şi partenerii săi sprijinind echipa YouthBank să mobilizeze un fond de 15.000 de lei, din care vor fi acordate granturi cu valori cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei. Liceenii sunt încurajaţi să iniţieze şi să implementeze proiecte prin care să răspundă nevoilor pe care ei le identifică în comunitatea din care fac parte. Proiectele pot fi trimise pe adresa [email protected] până pe data de 11 martie 2011, iar formularul tip şi ghidul de finanţare pot fi descărcate de pe site-urile www.youthbankromania.ro (secţiunea Alba) şi www.fundatiacomunitaraalba.ro. „Pentru a aplica la această rundă de finanţare a programului liceenii trebuie să îndeplinească şi să respecte anumite cerinţe, respectiv: să facă parte dintr-o echipă (minimum 3 persoane); proiectele propuse trebuie să se desfăşoare pe raza judeţului Alba; proiectele pot acoperi orice domeniu, de la activităţi culturale şi de artă, la ecologie, social, sănătate, voluntariat, IT sau activităţi sportive; perioada de implementare a proiectelor va fi de maximum 2 luni (aprilie şi mai a.c.). Până pe data de 11 martie, concursul de finanţare va fi promovat intens în liceele din municipiul Alba Iulia, de către echipa YouthBank, staff-ul Fundaţiei Comunitare Alba şi partenerii ei. Aplicaţiile primite vor urma un proces de preselecţie, în perioada 12-13 martie, iar între 15 şi 17 martie va fi acordată consultanţă proiectelor, interviurile cu echipele proiectelor declarate eligibile urmând să aibă loc în perioada 21-24 martie. Selecţia finală se va desfăşura între 25 şi 27 martie, iar după anunţarea câştigătorilor (28 martie) şi contractarea proiectelor (29 martie – 4 aprilie) va urma training-ul echipelor de proiect (1-2 aprilie) şi implementarea proiectelor (4 aprilie – 1 iunie)”, a menţionat Dorin Sava, director executiv Fundaţia Comunitară Alba.
Trebuie precizat că programul YouthBank încurajează implicarea tinerilor în viaţa comunităţii şi asumarea unor roluri active în sprijinirea semenilor. Prin implicarea directă a tinerilor în acţiuni comunitare ei câştigă încredere în propriile forţe, dobândesc abilităţi de comunicare, negociere, administrare financiară şi de conducere. Coordonatorul naţional al programului este Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, având ca partener naţional BRD – Groupe Société Générale. Anul doi al Programului YouthBank la Alba Iulia se derulează având ca finanţatori Fred Robey Family Foundation şi Fundaţia Comunitară din Odorheiu Secuiesc, ca sponsori Porterom SRL, Pizza Express şi Adral SRL, ca parteneri Instituţia Prefectului Judeţul Alba, Primăria municipiului Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba, Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Alba, Impact Design, Tipo-Rex, Alba Mall şi Pub 13. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Societate
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 13 – 19 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 13 – 19 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall The Hunger Games: Sunrise on the Reaping / Jocurile foamei: Răsăritul în ziua extragerii 2D / VIP 2D Avanpremiera Regia: Francis Lawrence Cu: Joseph Zada, Elle Fanning, Jesse Plemons, Mckenna Grace, Maya […]
Peste 1.100 de oameni și cariere de peste 25 de ani: poveștile din spatele industriei de la Sebeș
Peste 1.100 de oameni și cariere de peste 25 de ani: poveștile din spatele industriei de la Sebeș La Sebeș, peste 1.100 de oameni lucrează pe platforma industrială Kronospan. Printre ei se află angajați cu o vechime de peste 25 de ani, familii în care părinții și copiii lucrează împreună și specialiști care au participat […]
Ce ar trebui să mâncăm toamna pentru a ne proteja sănătatea: 12 alimente recomandate de nutriționiști, cu beneficii surprinzătoare pentru organism
Ce ar trebui să mâncăm toamna pentru a ne proteja sănătatea: 12 alimente recomandate de nutriționiști, cu beneficii surprinzătoare pentru organism Odată cu venirea toamnei, natura ne pune la dispoziție o varietate de fructe și legume bogate în vitamine, minerale, fibre și antioxidanți. Dincolo de gustul lor, unele dintre aceste alimente pot contribui la susținerea […]