Curier Județean

A fost aleasă Comisia locală de Ordine publică Cugir

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În baza prevederilor Legii nr. 155/2010, Legea Poliţiei Locale, la Cugir a fost adoptată o hotărâre a Consiliului local prin care au fost aprobate Comisia locală de ordine publică a oraşului Cugir şi Regulamentul de funcţionare al acestei comisii. Conform legii amintite se impune ca la nivelul fiecărui oraş unde funcţionează poliţia locală să fie organizată şi să funcţioneze respectiva comisie care este un organism cu rol consultativ.
Comisia locală de ordine publică a oraşului Cugir este formată din primarul oraşului, şeful poliţiei, secretarul localităţii, şeful poliţiei comunitare şi trei consilieri locali. Comisia se reuneşte trimestrial la convocarea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali şi face analize privind activităţile de menţinere a ordinii şi siguranţei publice la nivelul oraşului Cugir. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul 

Ioana Oprean

Publicat

în

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult