Rămâi conectat

Curier Județean

VIDEO | Ziua Poliției Române 2025, sărbătorită de IPJ Alba: Ateliere și laboratoare pentru copii, avansări în grad și prezentarea tehnicii din dotare, în Piața Cetății

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ziua Poliției Române 2025, sărbătorită de IPJ Alba: Ateliere și laboratoare pentru copii, avansări în grad și prezentarea tehnicii din dotare, în Piața Cetății

Marți, 25 martie 2025, de Ziua Poliției Române, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a organizat activități deschise publicului, care s-au desfășurat în zona Pieței Cetății din municipiul Alba Iulia, începând cu ora 10.00.

Polițiști de la rutieră, ordine publică, criminalistic, prevenire, protecția animalelor, și cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au prezentat mijloacele de intervenție și dotările autospecialelor, au interacționat cu sute de vizitatori și au primit mesajele de „La mulți ani”, din partea acestora.

Atelierul intitulat „Criminalist pentru o zi” s-a bucurat de un mare succes, iar copiii au fost bucuroși că au putut pune în practică, împreună cu polițiștii, tehnici de investigare criminalistică. Pentru efortul lor au fost recompensați cu legitimații de criminalist.

Laboratorul de educație rutieră a fost un alt punct de atracție pentru cei mici. Regulile de circulație au fost însușite cu bucurie, iar dotările laboratorului au fost prezentate pe îndelete.

Nu au lipsit câinii polițiști, care au polarizat atenția tuturor vizitatorilor și și-au demonstrat abilitățile în a acorda sprijin polițiștilor.

A fost aglomerat și la standul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pentru că polițiștii acestei structuri au prezentat mijloacele din dotare, au explicat tehnicile de autoapărare și i-au provocat pe unii dintre vizitatori să poarte vesta antiglonț și casca de protecție.

La ședința festivă, care a avut loc în incinta Muzeului Principia, a fost evocat momentul aniversar și au fost acordate diplome și distincții polițiștilor. De asemenea, în Piața Cetății, au fost prezentate avansările în gradul profesional următor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Ziua Jandarmeriei Române 2025, la Alba Iulia: În weekend, activități pentru a marca 175 de ani de la înființare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ziua Jandarmeriei Române 2025, la Alba Iulia: În weekend, activități pentru a marca 175 de ani de la înființare Ziua Jandarmeriei Române 2025 va fi marcată la Alba Iulia, iar în weekend vor fi organizate o serie de activități pentru a marca 175 de ani de la înființare. Pentru a celebra 175 de ani de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea