FOTO | Irina Rita Codrea, elevă a Școlii Gimnaziale „Singidava” Cugir, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Istorie
Irina Rita Codrea, elevă a Școlii Gimnaziale „Singidava” Cugir, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Istorie
Irina Rita Codrea, elevă a Școlii Gimnaziale „Singidava” Cugir, a reușit să obțină locul I la faza județeană a Olimpiadei de Istorie, o performanță ce îi garantează participarea la etapa națională, care se va desfășura, în perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț.
„Irina este o elevă remarcabilă. Ea a demonstrat nu doar o înțelegere profundă a materiei, dar și o atitudine exemplară față de învățătură.
Performanța sa reflectă atât cunoștințele solide, cât și efortul continuu și dorința de a învăța. Sunt mândră de realizările sale și de progresul constant pe care îl face”, a declarat profesoara Irina Andrei.
Citește și: Codrea Irina Rita, performanță remarcabilă la Olimpiada de Religie, Cultul Greco-Catolic: Eleva de la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir a obținut premiul II, la Etapa Națională
„Acest succes este o dovadă a muncii și determinării elevei, care își dedică mult timp și efort studiului pentru a atinge excelența. Irina este în acest moment la a doua calificare la o etapă națională, ea reprezentând județul Alba și la Olimpiada de Religie, Cultul Greco-Catolic.
Ea este un exemplu de muncă, perseverență și excelență. Suntem extrem de mândri de realizările sale și o susținem în continuare să își urmeze drumul spre succes”, a transmis conducerea Școlii Gimnaziale „Singidava” Cugir.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
DSVSA Alba: Controale tematice pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale 2025
DSVSA Alba: Controale tematice pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale 2025 Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba desfășoară verificări specifice pentru a preveni apariția toxiinfecțiilor alimentare și pentru a proteja drepturile și interesele consumatorilor în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice și Ortodoxe. Controalele tematice au început în 19 martie și […]