Rămâi conectat

Cultură Educație

FOTO | Două proiecte propuse de Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia, finanțate prin Fondul Științescu: Modalități atractive de familiarizare cu chimia și geografia

Lucian Daramus

Publicat

în

Două proiecte propuse de Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia, finanțate prin Fondul Științescu: Modalități atractive de familiarizare cu chimia și geografia

Cea de-a doua ediție a Fondului Științescu Alba aduce vești excelente pentru Colegiul Tehnic „Apulum” din Alba Iulia. Ambele proiecte propuse de către profesorii colegiului albaiulian au fost apreciate și, în consecință, au primit finanțare.

Astfel, ,,Uimitoare Chimie: Călătorie interactivă în universul magic al transformărilor” este un proiect care iși propune să le ofere elevilor o experiență captivantă și practică în lumea fascinantă a chimiei. „Uimitoare chimie”, proiect coordonat de profesoara Tibori Ibolya, va fi structurat în mai multe activităţi teoretice și practice, menite să îmbine învăţarea prin descoperire cu divertismentul educaţional.

Citește și: „Chimia, Super-puterea Mea 2.0”: 500 de elevi din Sebeș și Răchita instruiți prin metode interactive

Activităţile vor include 10 experimente ce implică schimbări de culoare, fenomene de luminescenţă, reacții care produc gaze și căldură, toate menite să ilustreze principiile chimiei într-un mod accesibil și plăcut.

În același timp ,,Pământul, o planetă fascinantă”, cel de-al doilea proiect care o are drept coordonator pe profesoara Ileana Miclea, își propune o altfel de învăţare, mult mai atractivă pentru elevi: învăţarea prin modelare, experimente și demonstrații geografice. Copiii vor avea ocazia să exploreze lumea și fenomenele înconjurătoare într-un mod interactiv și să învețe prin experiență practică în cadrul unor ateliere de știință de tip interdisciplinar.

Tematica proiectului este legată de domeniul geografiei fizice, studiată de elevii claselor a V-a și a IX-a. În cadrul proiectului, ei vor descoperi această fascinantă planetă împreună, lucrând teme diferite, dar formând o singură echipă.

Proiectul Știinţescu este un program care finanțează proiecte educaţionale care fac știinţa mai atractivă pentru copiii și tinerii de 6-19 ani.

Fondul Științescu este implementat în județul Alba de Fundaţia Comunitară Sibiu, alături de Federația Fundaţiilor Comunitare din România, Romanian-American Foundation, partenerul local Fundația Bosch România și Inspectoratul Școlar Judeţean Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

20 martie | Ziua Mondială a Poeziei, sărbătorită la Ocna Mureș: Momente lirice, dar și expoziții de picturi, desene și figurine

Lucian Daramus

Publicat

în

20 martie | Ziua Mondială a Poeziei, sărbătorită la Ocna Mureș: Momente lirice, dar și expoziții de picturi, desene și figurine Casa de Cultură ,,Ion Sângerean” din Ocna Mureș va găzdui, joi, 20 martie, un eveniment special desfășurat cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei. „Copii, poeți și prozatori locali, soliști vocali, dar și oaspeți dragi […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea