Teatrul de Păpuşi „Prichindel” din Alba Iulia aniversează 72 de ani de activitate: Spectacolul pentru copii „Ursul păcălit de vulpe”, la ceas aniversar
Teatrul de Păpuşi „Prichindel” din Alba Iulia aniversează 72 de ani de activitate: Spectacolul pentru copii „Ursul păcălit de vulpe”, la ceas aniversar
Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia aniversează duminică, 1 septembrie, 72 de ani de existență, prilej cu care va fi deschisă oficial stagiunea teatrală 2024-2025 cu spectacolul „Ursul păcălit de vulpe”.
„Mai adăugăm un an, bogat în evenimente și cu multe satisfacții, cu dorința ca anii ce se vor adăuga să nu fie ani de bătrânețe, ci de maturitate creatoare. Ca de fiecare dată, ne dorim să sărbătorim împreună acest moment aniversar, oferindu-vă în dar, vouă, publicului nostru drag, un spectacol care să aducă zâmbetul și buna dispoziție. Așadar, vă așteptăm duminică, 1 septembrie, de la ora 12:00, la Sala 67, la spectacolul „Ursul păcălit de vulpe”, dramatizare semnată de Cristian Pepino, după povestea lui Ion Creangă, regia Teodora Popa”, a transmis Cristina Smadea, secretar literar.
Cu o durată de 45 de minute, spectacolul este adresat categoriei de vârstă 4+. Intrarea este liberă!
„Iată-ne ajunși și la 72. Timp în care multe povești frumoase s-au spus pe scena teatrului nostru, pentru prichindeii care, de fapt, au fost sursa de inspirație pentru numele pe care îl purtăm – Prichindel. La ceas aniversar, nu pot decât să îmi doresc să realizez, împreună cu întreaga echipă a teatrului, noi proiecte cu care să atragem lumea în minunatul univers al teatrului, în general, și al teatrului de păpuși, de animație, în special.
La mulți ani! teatrule drag, La mulți ani! dragi colegi”, a transmis, la rândul său, Ioana Bogățan, managerul teatrului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Ziua Jandarmeriei Române 2025, la Alba Iulia: În weekend, activități pentru a marca 175 de ani de la înființare
Ziua Jandarmeriei Române 2025, la Alba Iulia: În weekend, activități pentru a marca 175 de ani de la înființare Ziua Jandarmeriei Române 2025 va fi marcată la Alba Iulia, iar în weekend vor fi organizate o serie de activități pentru a marca 175 de ani de la înființare. Pentru a celebra 175 de ani de […]