FOTO Ziua mondială a apei, sărbătorită de prichindeii de la grădinițele din Leorinț și Rădești: Copiii au fost răsplătiți cu diplome, cărți de colorat și dulciuri
Noi natura ocrotim, sănătoși vrem să trăim! Ziua mondială a apei, sărbătorită de prichindeii de la grădinițele din Leorinț și Rădești: Copiii au fost răsplătiți cu diplome, cărți de colorat și dulciuri
În cadrul proiectului de parteneriat pe care Grădinița cu program normal Leorinț îl desfășoară cu S.G.A Alba, azi a fost sărbătorită Ziua mondială a apei.
Citește și: Performanță remarcabilă a unui elev de la Colegiul Național ”David Prodan” Cugir: Daniel Molodeț, calificare la etapa națională a olimpiadei de informatică
La activitate au participat copiii de la G.p.n. Leorinț împreună cu colegii lor de la G.p.n. Rădești, în prezența d-nelor educatoare Ludușan Marinela și Ursa Cristina, precum și a reprezentantului S.G.A Alba, d-nul inginer Păcurar Ioan Sorin.
Copiii au urmărit o prezentare ppt prin intermediul căreia au învățat că apa ne poate fi prieten, dar și dușman, au răspuns la întrebări privitoare la importanța apei pentru planeta noastră, cum păstrăm apele curate, ce măsuri se iau în caz de inundații, ce s-ar întâmpla dacă nu ar mai fi apă pe Planeta albastră.
Copiii Gradiniței cu p.n. Leorinț au pregătit un tablou care reflectă importanța apei pentru oameni, plante și animale și care a fost înmânat reprezentantului S.G.A Alba pentru a fi expus la sediul acestuia. Au fost recitate poezii și au fost intonate cântecele cu conținut specific.
Pentru că preșcolarii au știut atât de multe despre apă și importanța acesteia, despre cum putem păstra apele curate, au fost răsplătiți cu diplome, cărți de colorat și dulciuri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan